Generaţia Emo – pro sau contra?

Daca înainte de 1989 tinerii îşi manifestau nemulţumirea şi neapartenenţa la sistem prin blugi taiaţi, părul lung şi muzica rock, adolescenţii de 15, 16 sau 20 de ani şi-au depăşit părinţii şi au găsit alte căi de a-şi manifesta răzvrătirea. “Se îmbracă exclusiv în negru, refuză orice urmă de dragălăşenie, sunt teribilişti şi le place să-şi picteze unghiile în negru”.
Din cultura Emo fac parte adolescenţii de astăzi, adultii de mâine…neinţeleşi, frustraţi, trişti şi depresivi, deşi au tot ce se poate avea: parinţii le oferă libertate şi bani de buzunar, au acces la informaţii cum alţii pe vremea lor nu aveau! Şi atunci stau şi mă întreb de ce sunt ei trişti? De ce viaţa unui astfel de adolescent este atât de “grea” şi ei nu vor să mai trăiască?

Termenul de Emo (care provine de la “emoţional”) îşi are originea în muzică, “Emo” fiind iniţial un subgen al harcore punk, iar fanii acestor trupe s-au numit “Emo”. Printre artiştii şi trupele emo se numară: My Chemical Romance, Tokio Hotel, Fall out boy, Sunny Day Real Estate etc. Fără a ţine seama de originile acestui termen, cultura populară actuală şi adolescenţii promovează “emo” într-o manieră care nu are nicio legatură cu intenţiile sale iniţiale.
De-a lungul timpului, înţelesul termenului a fost denaturat şi interpretat greşit de către adolescenţi, care au pus bazele culturii Emo: ei sunt copii Emo (Emo-kids), moda lor e Emo, se machiază şi se poartă în stil Emo, astfel ca sunt uşor de recunoscut. Este foarte uşor să stereotipezi un puşti emo, deşi ironic nu poţi defini muzica emo. Cel mai bun mod de a descrie muzica emo este prin arpegiile chitărilor cu vocalize uşoare la care se dă drumul într-o orchestră de chitări distorsionate şi aduse după aceea din nou la partea uşoară.Versurile emo sunt în general foarte poetice şi au o arie de la iubirea pierdută, la credinţe religioase sau alte subiecte emotionale. Totuşi, emo acoperă în zilele noastre o mare varietate de formaţii, de la melodiile celor de la “American Football” la melodiile hard de la “At the drive in”.

Cum recunoşti un Emo-kid?
La inceput moda emo era considerata un moft: adepţii genului purtau părul drept fără cărare, blugi, cămăşi descheiate şi tricouri cât mai strâmte. Odatâ cu trecerea timpului moda s-a schimbat, astfel ca adolescenţii emo poartă acum părul negru şi drept, cu cărare într-o parte sau breton lung, peste unul sau amândoi ochii, blugi strâmţi, tricouri negre ce au inscripţionate nume ale unor trupe sau artişti rock, curele şi catarame cu ţinte sau ţepi, eşarfe înfăşurate în jurul gâtului chiar şi în toiul verii, tenişi sau pantofi negri uzaţi, ochelari cu rame negre şi cât mai groase şi genţi ca niste “tolbe” pe o parte a corpului.
Prin acest trend ei vor să arate depresia şi stările sufletesti negative pe care le trăiesc. Se pare că adolescenţii emo sunt pesimisşi, introvertiţi, dorind să se izoleze de societate, sunt anxioşi, mereu trişti şi preocupaţi de moarte, gânduri de automutilare şi sinucidere.

De ce Emo?
Nu puţine sunt cazurile de suicid sau violenţă între adolescenţi, cum este cel al fetitei de 12 ani care se arunca de la etaj pentru ca nu mai vrea sa fie o povară în plus pentru părinţii ei. De ce toate acestea se întâmplă acum, când suntem civilizaţi sau aşa avem pretenţia să fim, când am evoluat atât de mult şi am cucerit atâtea, de ce copiii noştri văd această viaţă atât de întunecată şi nu reuşesc să vadă lumina din ea?
Poate că întreg procesul evolutiv prin care am trecut este vinovat. Sau poate că nu ştim să ne creştem de mici copiii şi să-i educăm cum se cuvine.
O mare parte din vina o poarta parintii acestor copii. Cu multe probleme pe cap, cu stresul si ideea de a face cat mai multi bani pentru ca cel mic sa aiba tot ce-i trebuie, uita de el, uita sa-i ofere dragoste si atentie si incearca sa suplineasca aceste nevoi emotionale ale copilului prin daruri si multa libertate.

Aşa că, părinţi, iubiţi-vă copiii şi lăsai-i să îşi trăiască copilaria. Învăţaţi-i că fericirea şi succesul nu se măsoară în bani, haine costisitoare, telefoane mobile sau maşini scumpe. Nu-i maturizaţi înainte de vreme şi spuneţi-le că viaţa este cel mai de preţ dar pe care îl are un om!

Apostol Carmen  Petrina      a XI-a F

Sarcină nedorită …De cE ??

„Atunci când te confrunţi cu o sarcină nedorită, probabil că prima soluţie care-ţi vine în minte este aceea de a scăpa de copil. Dar este avortul cea mai bună variantă? Este aceasta şi decizia inimii tale? Te-ai gândit şi la alte opţiuni? Crezi că păstrarea copilului sau adopţia pot fi soluţii şi pentru tine?

De ce vrei să avortezi? Poate că te temi de ceea ce vor spune cei din jurul tău când vor afla că eşti însărcinată; poate crezi că este o condiţie pentru salvarea relaţiei cu partenerul tău (tatăl copilului tău); poate consideri că nu este timpul potrivit să ai un copil sau poate te temi de reacţia părinţilor tăi. Pot fi şi alte motive. Dar pot fi oare acestea atât de importante încât să te determine să decizi moartea unei fiinţe care nu are nici o vină că există şi care depinde în totalitate de alegerea ta?
Îţi dai seama că două vieţi sunt în joc: a ta şi a copilului tău? Întârzierea numai cu o săptămână a menstruaţiei şi rezultatul pozitiv la testul de sarcină înseamnă deja trei săptămâni de sarcină. Acum inima copilului tău bate. Nu poţi ignora faptul că viaţa copilului începe în momentul concepţiei! Eşti sigură că vrei să salvezi viaţa ta cu preţul altei vieţi?
Ce este avortul? Procedura de avort se realizează în România preponderent prin chiuretaj. Consecinţele imediate ce pot apărea sunt: dureri, perforarea uterului, hemoragie, iar ca efecte secundare apar infecţii uterine, sterilitate etc. Sentimentul de uşurare resimţit imediat după avort este înlocuit de ani grei de suferinţă şi regret. Vor apărea sentimente de vinovăţie, mânie, tristeţe şi disperare, stări depresive, coşmaruri, sentimentul de pierdere şi gol interior. Nu crezi că păstrarea copilului ar putea fi o soluţie pentru tine? Te-ai gândit la bucuria pe care ţi-ar putea-o da un copil, nu numai ţie, dar şi partenerului tău sau părinţilor tăi, mai târziu?

Ştii că atunci când perspectiva unei căsătorii nu există, sau situaţia materială este cu adevărat un obstacol, există totuşi o şansă pentru copilul tău: adopţia? Sunt foarte multe cupluri care îşi doresc un copil şi nu-l pot avea. «Sacrificiul» de a-ţi da copilul spre adopţie merită asumat în comparaţie cu varianta avortului. Copilul tău are şansa de trăi, iar tu nu vei purta pe umeri povara unei ucideri. Tu îi poţi oferi copilului tău şansa de a trăi!
Mărturii ale unor tinere care au făcut avort
«Nu aş mai face-o niciodată, indiferent de părerea celor din jur. Mi-am avortat copilul. O dată cu el a murit şi ceva din mine, ceva ce nu mai poate fi nicicând trezit la viaţă. Astăzi nu aş mai lua o astfel de hotărâre, indiferent ce ar spune cei din jur. Trăiesc cu o frică în mine de care nu mai pot scăpa. Am coşmaruri în care îmi apare o fetiţă care fuge spre mine cu braţele întinse şi întreabă mereu: De ce, mămico? De ce? Apoi mă trezesc udă de transpiraţie. Acest vis şi privirea fetiţei mă urmăresc continuu de când am avut acea intervenţie. De ce numai eu sunt pedepsită pentru fapta mea, nu şi fostul meu prieten, deşi a fost şi el părtaş? Relatez această întâmplare pentru folosul tuturor femeilor. Gândiţi-vă foarte bine ce faceţi, pentru că vă vor chinui visele şi vă vor urmări privirile celor ce nu mai sunt…, nu permiteţi nimănui să vă constrângă, pentru că viaţa voastră va fi distrusă. Nu faceţi aceeaşi greşeală ca mine!» (Judith).

«De ce nu mi-a spus nimeni ce va urma? Toţi cei care m-au sfătuit să fac avortul în urmă cu doi ani – doctorul, consilierul, părinţii, prietenele şi soţul meu – m-au asigurat că aşa e cel mai bine pentru mine şi pentru copilul meu! Acum copilul meu este mort, iar eu sunt disperată! Nu mai pot să dorm noaptea, nu mai pot să râd. Nimeni nu mă înţelege! Vă rog spuneţi tuturor oamenilor cât de groaznic este un avort! Dureri cumplite îmi chinuiesc trupul şi sufletul. De ce nu mi-a spus nimeni ce va urma?» (Jutta).

“Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte.”  (Matei 18, 5).

Mihai Iuliana  a XI-a F

Infracţiuni moderne

Da, e adevărat. În ziua de azi mulţi adolescenţi încă de la vârste fragede cum ar fi 15 sau 16, ajung sa comită infracţiuni cu ajutorul calculatorului, internetului şi cu al unui program destul de bun sau cine ştie ce alte coduri.

Dar totuşi se pune o problemă. De ce? Pentru distracţie nu ar fi totuşi răspunsul, dar pentru o mică infracţiune da. Cu ajutorul unui cod şi un click, poţi ajunge foarte bine în sistemul unei bănci şi să devii miliardar. Unii au făcut de multe ori asta şi au plătit scump. De ce? Se poate depista foarte uşor.

Ziarele americane au publicat numeroase articole care spuneau Un anumit hacker a spart un anumit sistem informatic, însemnând de fapt Un anumit expert în calculatoare a spart un anumit sistem informatic. Folosirea termenului este corectă, căci dacă oamenii respectivi n-ar fi fost experţi în calculatoare, nu ar fi putut sparge astfel de sisteme (pe atunci nu apăruseră haxorii, adică crackeri care nu se pricep la programare şi utilizează pentru spart programele făcute de alţii). Dar asocierea cuvântului hacker (expert în calculatoare) cu operaţiuni imorale şi/sau ilegale este doar „între urechile” publicului larg, care a citit astfel de articole, şi a ramas cu impresia greşită (prejudecata, stereotipul) că hackerii (în general) ar fi nişte infractori.

Că a fi hacker sau cracker sunt două lucruri diferite, o arată hackerii Steve Gibson şi Eric Steven Raymond. Gibson precizează: „Vreau să consacru acest moment pentru a-mi demonstra recunoştinţa pentru enorma influenţă pe care munca altruistă a comunităţii mondiale de hackeri a avut-o asupra cunoaşterii pe care am dobândit-o. Ei nu sunt «crackerii» maliţioşi şi nici «script-kiddies» care sparg, fură, strâmbă şi distrug, abuzând astfel de cunoaşterea pe care au dobândit-o de la alţii, ci ei sunt adevăraţii hackeri – în înţelesul originar al termenului – care râvnesc la cunoaştere, pricepere şi putere tehnologică pentru valoarea lor intrinsecă.

Tipuri de fraudă informatică

Criminalitatea informatică din ţara noastră are un caracter predominant financiar

l.  Hackeri. Dacă în primii ani după 1989, presa românească şi internaţională scria despre arestări ocazionale de unor studenţi care se îndeletniceau cu accesarea neautorizată a unor reţele informatice pentru amuzamentul propriu (aşa-numiţii hackeri), în ultimii ani se vorbeşte tot mai mult de grupări infracţionale româneşti extrem de bine organizate care derulează operaţiuni complexe de fraudă informatică. Tipul de escrocherie online cel mai frecvent asociat cu România este organizarea licitaţiilor frauduloase, în urma cărora clienţi din întreaga lume rămân şi fără bani, şi fără produsele cumpărate pe Internet.

2.  Phishing. Acest tip de fraudă presupune copierea site-ului unei instituţii financiare sau administrative cu scopul de a determina clientul să-şi introducă informaţiile personale într-un formular online. Acest furt de identitate este deseori urmat de deschiderea unui cont de carte de credit pe numele victimei.

3.  Skimming. Al treilea tip de fraudă informatică la care România excelează, aşa-numitul skimming, constă în înregistratul ilegal al datelor introduse într-un bancomat de către un client. Pe fondul înmulţirii acestor tipuri de infracţiuni.

Dar acum întrebarea de final: eşti dispus să-ţi asumi riscul unei asemenea “cariere”?

Eu spun: gândeşte de 2 ori.

Iolanda Grecu  a IX-a  E

Source: www.wikipedia.org

Depresia la ADOLESCENŢI

Depresia în rândul adolescentului este un subiect delicat. Încă de la vârsta de 14 ani, majoritatea copiilor încep să treacă prin schimbări emoţionale importante. După cum bine ştim, este perioada în care încercăm să ne câştigăm independenţa faţă de părinţi, să ne impunem punctul de vedere în faţa altora, perioada în care ne îndrăgostim pentru prima dată, în care ne dezvoltăm personalitatea.

Potrivit cercetătorilor de la U.S. National Library of Medicine, din cauza transformărilor fizice, emoţionale şi hormonale pe care le suferă în perioada adolescenţei, tinerii sunt cei mai predispuşi spre depresie. Fraze ca „Nimeni nu mă înţelege”, „Şcoala nu ajută la nimic” sau „Viaţa nu are niciun rost” sunt câteva dintre teoriile în care cred adolescenţii depresivi şi de care trebuie să ţinem seama.

In ultimii 20 de ani numărul de adolecenţi ce prezintă episoade depresive a crescut foarte mult încât se poate considera o adevărată problemă de sănătate publică. Acest fapt se află la originea eşecurilor şcolare, a tulburărilor de caracter, a unor conduite suicidare, mai ales a conduitelor de dependenţă.

Fetele  şi băieţii nu îşi exprimă depresia în acelaşi fel. Fetele manifestă această  tulburare prin preocupările lor privind imaginea corpului, greutatea, dureri mai mult sau mai puţin difuze, care neliniştesc la prima vedere, dar a căror intensitate persistent, mai ales luarea în considerarea apelului implicit  care trebuie extrem de atent evaluat.

Băieţii exprimă depresia într-o formă comportamentală agresivă descarcându-şi astfel tensiunea, suferinţa pe care o resimt în relaţie cu imaginea negativă pe care o au despre ei înşişi, ascunsă printr-o aparentă insolenţă sau o reacţie violentă, acestea nefiind decât expresiile ei manifeste.

Principalele cauze ce duc la depresie ar fi:

1. Unul dintre factorii care pot duce la depresie în rândul tinerilor este implicarea acestora într-un eveniment stresant, cum ar fi moartea unui membru al familiei sau divorţul părinţilor.

2. Abuzul sexual în copilărie poate constitui un factor de depresie.

3. O boală cronică poate declanşa depresia în rândul adolescenţilor.

4. Lipsa abilităţii de socializare este un factor care poate duce la depresie.

5. Tinerii care locuiesc împreună cu alte familii ai căror membri suferă de depresie se pot îmbolnăvi.

Printre acestea face parte şi lipsa somnului sau orele târzii de culcare.

Din cauza faptului ca aceste cazuri sunt din ce în ce mai prezente în viaţa de zi cu zi, am putea contribui şi noi la liniştea lor sufleteasca. Cum? Putem începe prin a încerca să-i susţinem sufleteşte, prin a fi un bun confident, însă trebuie să ţinem seama de faptul că nu trebuie să fim prea exigenţi sau autoritari cu ei. Aceşti copii trebuie luaţi în serios, oferă-i încredere şi soluţii pe care i le poţi împărtăşi chiar din experienţa ta de viaţă. Insă, nici ajutorul specialiştilor nu este de lepădat!

Cum să recunoşti un adolescent depresiv? El are:

1.            Schimbări bruşte ale stării de spirit

2.           Schimbări comportamentale

3.            Schimbări ale mentalităţii

4.            Schimbări ale funcţiilor biologice

5.            Problemele şcolare

6.            Consumul de droguri sau alcool

Pancu Ruxandra  a XI-a F

HIV – eşti şi tu în pericol

SIDA (Sindromul Imunodeficienţei Dobândite), este o afecţiune a sistemului imunitar, caracterizată prin infecţii oportuniste, neoplasme, disfuncţii neurologice şi o mare varietate de alte sindromuri. (Acronimul SIDA provine din limba franceză: Syndrome d’Immuno-Deficience Acquis. Pe plan mondial se mai foloseşte şi acronimul AIDS, provenit din limba engleză: Acquired Immune Deficiency Syndrome.)

Afecţiunea dezarmează sistemul imun, lăsând organismul fără apărare în faţa unei serii de infecţii şi cancere (sistemul imun este un sistem cu care organismul nostru este înzestrat, oferind capacitatea de a rezista în faţa unor – sau a elimina – agenţi străini: microbi, viruşi sau alte particule producătoare de boală). SIDA este definită ca un sindrom, deci este o condiţie asociată unei serii de semne şi simptome. Acestea au ca gazdă în primul rând tubul digestiv şi sistemul nervos, dar acompaniază şi alte infecţii şi cancere.

Dimensiunile epidemiei

În lume exista peste 35 milioane de persoane cu infecţie HIV, peste 14 milioane de cazuri de SIDA; apar 16 mii de infecţii noi pe zi şi aprox. 6 milioane pe an.

Vârsta cu prevalenţa cea mai mare de infectare HIV este adolescenţa. De aceea, se pune problema necesităţii unei schimbări corespunzătoare a opticii adolescenţilor faţă de de activitatea sexuală  datorită SIDA. Statisticile arată că la fiecare 6 sec. are loc o nouă infectare cu HIV.

De ce tinerii îşi asumă riscul?

Pentru a fi acceptaţi de anturaj, pentru a-şi îmbunătăţi imaginea de sine, pentru a prelua controlul propriei lor vieţi şi, uneori, pentru a-şi exprima opoziţia faţă de autoritatea părinţilor sau a societăţii. Alt motiv este acela că vârsta apariţiei menarhei a scăzut în ultimul secol. Femeile din secolele trecute aveau prima menarhă între 15 şi 18 ani. Se căsătoreau la 17-18 ani. Aveau, deci, un interval de maturizare sexuală scurt şi, deci, se luptau mai puţin cu impulsul sexual.

Contaminarea

La toxicomani folosirea în comun a seringii poate fi, de asemenea, un mod de transmitere prin consumul de droguri pe cale intravenoasă. Grupul homosexualilor este considerat ca fiind un grup de risc, din cauza schimbului des de parteneri şi a contactului sexual anal. Transfuziile de sânge şi produsele preparate din sânge pot, de asemenea, prezenta un risc de contaminare cu HIV. Riscul de transmitere HIV de la mamă la făt intrauterin sau la naştere în travaliu este considerat ca fiind de 10-30%. O modalitate de transmitere din păcate des întâlnită prin anii ’80 din secolul trecut, este cea parenterală, prin folosirea de seringi contaminate în cazul toxicomanilor dependenţi de droguri injectabile.Un grup de risc reprezintă şi personalul sanitar, care poate veni în contact cu secreţiile şi sângele pacientului infectat, riscul direct reprezentând înţepături, tăieturi sau contactul direct pe pielea lezată neprotejată corespunzător.

Cine sunt pacienţii cu infecţie HIV/SIDA?

Sunt oamenii care apelează la sex şi drog pentru a-şi implini nevoile, oameni care nu ştiu că sunt iubiţi şi că au valoare. Sunt semenii noştri care nu au experimentat dragostea, iertarea şi harul, oameni care nu se preţuiesc şi nu le pasă îndeajuns de ei înşişi. Ei sunt copiii, fratţi şi surorile noastre!

Este SIDA pedeapsa lui Dumnezeu?

Creştinii tind să creadă că aceia care se infecteaza cu HIV duc o viaţă păcătoasă şi, deci, este normal ca Dumnezeu să-i pedepsească astfel. Ce spune Biblia?

“În vremea aceea au venit unii şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor Galileeni al caror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor.

· Credeţi voi, le-a zis Isus, că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi Galileeni pentru că au paţit astfel?

· Eu vă spun nu, ci dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel.

· Sau acei optsprezece inşi peste care a cazut turnul din Siloam şi i-a omorât. Credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim?

· Eu vă spun: Nu, ci dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”

Baciu   Georgiana    a X-a F

Sinuciderea în rândul ADOLESCENŢILOR

Conform unui studiu recent, suicidul ocupă primul loc în topul macabru a deceselor în rândul adolescenţilor. Vârsta acestora variază între 14 şi 19 ani, studiul fiind valabil pentru Europa şi Statele Unite ale Americii unde pe locul doi se clasează accidentele de maşini.

Cele mai des întâlnite semne ale sinuciderii sunt:

- O tentativă precedentă, chiar dacă la final s-a dovedit pur şi simplu o metodă de a atrage atenţia.

- Discuţii de genul “aş vrea să mor” sau “cred că dacă aş muri, lumea ar fi mult mai fericită”.

- Implicarea repetată în activităţi periculoase, care până acum erau excluse din lista de activităţi.

- Devieri de temperament. Episoade depresive urmate de momente de fericire, lipsite de un motiv bine conturat.

- Refuzul de a accepta complimente, câteodată insoţite de furie sau tristeţe.

- Expresii faciale ce denota tristeţe sau lipsă de ajutor şi înţelegere.

- Schimbări drastice în comportament, cercul de prieteni, aparenţe.

- Schimbări în greutate, program de somn, activităţi fizice sau psihice.

- Separarea de cercul de prieteni, familie sau alte activităţi aferente.

Sunt ameninţările reale sau doar un mod de a atrage atenţia?

Chiar dacă mulţi tineri recurg la ameninţări pentru a atrage atenţia, este imposibil să-l găseşti pe acel om care chiar este hotărît să meargă până la capăt. Aşa că repetăm, orice ameninţare de sinucidere trebuie luata în serios şi tratată ca atare.

De ce sinuciderea este atât de populară în rândul tinerilor?

Greu de spus. Din punct de vedere psihologic, adolescenţii îşi fac mult prea multe griji. Dorinţa de a se integra, de a face parte dintr-o comunitate, presiunea constantă pentru a deveni un copil bun, toate acestea reprezintă un stres enorm pentru adolescenţi.

Caracteristici ale adolescentului aflat în situaţia de risc suicidar:

· Funcţionare familială perturbată;

· Trăirea unor experienţe emoţionale dificile, cum ar fi pierderea unei persoane apropiate sau experimentarea unor evenimente traumatizante;

· Trăirea unui suicid în cadrul familiei sale sau în rândul cercului de prieteni;

· Identificarea cu o persoană pe care a pierdut-o şi în care vede un model;

· Dificulăţti de identificare sexuală, homosexualitate;

· Adoptarea unor comportamente deviante: delincvenţa, prostituţie,

· Consum de droguri, alcool, medicamente;

· Fuga de acasă, plasamente multiple în centre sau în familii substitutive;

· Una sau mai multe tentative anterioare de suicid

INTERVENTII care ajuta

- Rupeţi izolarea pe care tânărul o trăieşte şi abordaţi direct subiectul suicidului. A vorbi despre suicid nu îndeamnă către trecerea la act, ci dimpotrivă, acest lucru ajută persoana să iasă din izolare, să-şi exprime suferinţa, ii ofera posibilitatea să întrevadă şi alte căi. Daţi-i posibilitatea să vorbească despre lucruri care îl preocupă. Indemnaţi-l să exprime ce simte şi trăieşte în raport cu situaţia sa.

- Evitaţi saăminimalizaţi dificultăţile tânărului, ceea ce pentru dumneavoastra poate aparea ca fiind o problemă minoră, pentru el reprezintă o problemă majoră.

- Evaluaţi rapid posibilitatea unei urgenţe suicidare verificând dacă există idei suicidare continue, dacă dispune de mijloace prin care să-şi poată lua viaţa, dacă a ales locul şi momentul pentru a o face. Tânărul trebuie ajutat saăse liniştească, să accepte să-şi amâne gestul şi să fie de acord să primească ajutor profesional.

- Ajutaţi-l să-şi crească stima de sine încurajându-l în progresele pe care le face, în comportamentele independente. Trebuie să evitaţi să faceţi lucrurile în locul lui şi să ăăîncercaţi să favorizaţi autonomia sa respectând limitele şi capacităţile tânărului.

- Incurajati-l sa-si reia activitatile care ii plac sau care ii placeau, in masura in care este capabil şi în ritmul său.

- Aveţi grijă să nu îi lăsaţi la îndemână medicamente, obiecte periculoase, etc.

· Nu luaţi totul pe umerii dumneavoastra şi nu actionaţi singur, solicitaţi ajutorul persoanelor apropiate sau al unui profesionist.

- Nu-l sfidati, nu-l provocaţi în legătură cu sinuciderea.

- Evitaţi să-i oferiţi propriile “reţete de fericire”, ceea ce este bine pentru dumneavoastră nu este neapărat bine şi pentru ceilalţi.

- Evitaţi să-i faceţi promisiuni pe care nu le puteţi onora.

- Incercaţi să desfiinţaţi unele mituri pe care le au adolescenţii, ca de exemplu: adulţii nu îi pot ajuta, adulţii nu îi iau în serios pe adolescenţi, adulţii vor profita şi îi vor pedepsi pentru greşelile făcute, vor crede că tânărul este bolnav, etc.

Delea  Georgiana  a XI-a F