Bulimia şi Anorexia

Bulimia constă într-o manifestare de pierdere a controlului în privinţa comportamentului alimentar în timpul ingestiei de alimente şi provocarea vomei după aceea.

Un fapt cu adevărat îngrijorător este că aceste tulburări de alimentaţie au fost cauza multor decese, în special anorexia a cărei rată de mortalitate este de aproape 20%. Adolescentele anorexice îşi percep corpul ca fiind mai gras decât în realitate. Ele nu se pot accepta aşa cum sunt şi asta le face să ţină diete drastice, să aibă impresia că oricât de puţin ar mânca, alimentele le fac să se îngraşe. Prin urmare, le sunt afectate nu numai relaţiile cu cei din jur, dar şi activitatea zilnică.

Care sunt cauzele?

Adesea severitatea cu care părinţii îşi cresc copiii poate să le creeze acestora, la adolescenţă, probleme psihologice din cauza limitelor impuse în familie. Un alt factor care poate duce la apariţia anorexiei este dorinţa de a fi pe placul anturajului. Părerea prietenilor are o importanţă foarte mare la vârsta adolescenţei, iar tinerele trăiesc cu senzaţia că dacă sunt mai slabe, sunt şi mai atrăgătoare. De aceea, este greu să accepte că au o problemă de sănătate. În schimb, adolescentele care suferă de bulimie sunt dispuse să primească ajutor din partea unui psihoterapeut. Sunt conştiente de faptul că se confruntă cu o afecţiune.

1% din adolescente suferă de anorexie, în timp ce bulimia afectează 2-3% dintre  tinere

Explicaţia e simplă: se întâmplă adesea ca persoanele cu anorexie nervoasă să accepte tratamentul şi să câştige în greutate, menstrele să revină, însă “blocajul mental” să nu fie reparat complet: încep să mănânce mult, apoi se căiesc si-şi autoinduc voma.

Astfel, din anorexici devin bulimici. Vărsăturile repetate produc dezechilibre hidroelectrolitice importante ce atrag complicaţii (slăbiciune musculară, palpitaţii, convulsii, etc.) ce vor cauza o scădere agresivă a greutăţii! Bulimia poate duce la dispariţia menstrelor şi a libidoului.

Destul de frecvent apar probleme cu alcoolul sau chiar dependenţa de droguri.

Problemele psihiatrice nu-i ocolesc nici pe bulimici: depresie, anxietate, boala obsesiv compulsivă, etc. Toate acestea, combinate cu tendinţele spre impulsivitate, face ca rata de suicid să fie crescută şi în rândul lor.

Cum se diagnostichează?

Cel mai uşor se recunoaşte un anorexic prin scăderea marcată în greutate, mai greu este să-l convingi să meargă la doctor. “Mâncăciosul” se dă de gol prin greutatea excesivă, iar cel mai greu de diagnosticat este bulimicul.

Datorită “acţiunilor compensatorii” bulimia nervoasă nu produce o modificare importantă a greutăţii corporale, iar bolnavul este mult prea timid şi introvertit pentru a-şi împărtăşi necazul, putând ascunde ani de zile calvarul prin care trece.

Esenţial este ca diagnosticarea să fie făcută cât mai devreme, pentru că este mult mai greu de reparat un obicei alimentar devenit rutină.

La primul consult medicul va face o examinare fizică atentă (completată cu analize de laborator) pentru a putea exclude alte cauze ale pierderii în greutate: suferinţe digestive, psihice sau eventual diverse tipuri de cancere sau infecţii (tuberculoza, etc.).

Dacă tulburarea de comportament alimentar a fost diagnosticată, medicul va decide dacă poate fi tratată ambulator (fără internare) sau dacă se impune internarea în spital. Este necesară internarea de urgenţă când:

*  A  scăzut rapid în greutate într-o perioadă scurtă de timp

*  Dezechilibre metabolice marcate

*  Depresie severă cu risc de sinucidere

*  Episoade severe de abuzuri alimentare urmate de “acţiuni compensatoare”(vomă, purgative, diuretice, clisme)

*  Psihoză

De ce?

Tulburările comportamentului alimentar nu pot fi atribuite cu stricteţe numai unei singure cauze, factorii care duc la apariţia acestor boli sunt multipli: ţin de ereditate, de ambientul psihosocial, de personalitate şi, nu în ultimul rând, de modificările biochimice de la nivelul sistemului nervos central. Se pare că anorexicii, bulimicii şi “mâncăcioşii” dezvoltă aceste tulburări ca mecanism adaptativ la stres şi anxietate.

Cum tratăm?

Pentru a fi eficient, tratamentul trebuie să includă o întreagă echipă formată din medicul internist, (se ocupă de complicaţiile medicale) nutriţionist (coordonează reluarea unei alimentaţiei corecte) şi psihoterapeut (psiholog, psihiatru) care prin diferite tehnici (terapia individuală, cu familia, sau în grup) va căuta să îndrepte cauzele subtile care au indus modificarea de aşa amploare a comportamentului alimentar.

S-au folosit cu oarecare rezultate şi medicamente antidepresive însă datele obţinute nu sunt deocamdată foarte convingătoare. Familia şi prietenii trebuie să se informeze cât mai mult asupra acestor probleme pentru că ei formează poate latura cea mai importantă a terapiei, cu excepţia zilelor de internare. Suferindul intră în contact cu medicii sau psihologul doar câteva ore pe săptămână, în timp ce familia îi este aproape în restul timpului!

Grasu Maria Mădălina   a XI-a F