Profesorul-un model pentru generaţia tânără

Astăzi, mai mult decât altădată, tinerii au nevoie de modele. Într-o lume tulburată şi nesigură, ei au nevoie să copieze sau măcar să se raporteze la un model de succes şi astfel să urmeze un drum sigur, un drum deja străbătut şi care duce la un liman. Fără un model, ar rătăci în necunoaştere, încercând mai multe variante de drum, poate multe dintre ele fără sfârşit sau cu un alt sfârşit decât cel dorit. Modelul ales pentru a fi urmat le dă siguranţă, încredere, linişte.
Un fotbalist renumit, care joacă într-un campionat din Occident este evident un model pentru o parte a tinerilor iubitori ai balonului rotund. Milioanele de dolari, renumele căpătat, posibilitatea de a avea maşini şi fete frumoase atrag fără nici o îndoială, dar sacrificiile sunt uriaşe, iar gloria efemeră. Un manechin de talie mondială sau măcar naţională este un model pentru multe copile frumoase. Dar frumuseţea nu este veşnică, luminile de pe podium se mai şi sting, iar pericolele pândesc la tot pasul.
Aceste modele au putere, imagine, maşini, bani. Orice specialist renumit într-un domeniu, devine ţinta spre care se îndreaptă cei aflaţi la început de drum.

Între atâtea şi atâtea modele, modelul înconjurat de lumina cunoaşterii este dascălul .
Să fii dascăl în România astăzi nu este deloc uşor. Salariile sunt mici, condiţiile de muncă nu sunt dintre cele mai bune, materialele didactice sunt învechite sau lipsesc cu desăvârşire, consumul nervos este mare, elevii sunt tot mai marcaţi de tranformările socio-economice, iar familiile lor sunt tot mai neinteresate de legătura cu şcoala.
Şi totuşi, spre cariera didactică tinerii se îndreaptă în continuare. Mulţi dintre ei şi-au descoperit vocaţia de a fi dascăl datorită profesorilor pe care i-au avut şi de la care au desluşit tainele acestei meserii. Este ca o predare de ştafetă din generaţie în generaţie.

Nu toti profesorii sunt modele pentru generaţia tânără. Poate că unii cu greu reuşesc chiar să impună respect. Există însă în rândurile cadrelor didactice oameni minunaţi care sunt părinţi, prieteni şi fraţi deopotrivă pentru copii. Activitatea lor de ani sau de o viaţă este închinată copiilor. Ei sunt nu doar deţinători şi transmiţători de informaţii, ci educatori, îndrumători şi formatori de caractere.
Copiii de astăzi au numeroase şi variate preocupări, năzuinţe şi aptitudini. Timpul trece astăzi parcă mai repede decat altădată. Ei învaţă să facă foarte multe lucruri, iar mai târziu sfera preocupărilor lor se limitează la activităţile care corespund cel mai mult aptitudinilor şi năzuinţelor pe care le au. În general primează activităţile foarte bine remunerate. Şi de aceea nu mulţi ajung profesori.

A fi profesor…alaturi de tineri
Anii trec , iar copilul de ieri este adultul de astăzi. Întotdeauna ne amintim cu drag de profesorul care ne-a învăţat şi îndrumat paşii pe drumul vieţii. La fel vor sta lucrurile, fără îndoială, şi în continuare. Dascălii vor rămâne modele de urmat. Flacăra va arde în noi în continuare, iar vâlvătaia va aprinde alte şi alte suflete şi astfel focul nestins va merge mai departe.
În fiecare an părăsesc băncile şcolilor şi liceelor sute de absolvenţi. Mulţi dintre ei ne rămân sufleteşte aproape şi revin alături de noi ori de câte ori au ocazia. Urmând cariera didactică, unii devin colegii dascălilor lor şi chiar ajung să-şi depăşească modelul care i-a format.
Profesorul este şi va fi un model. El are înţelepciune, are puterea minţii, are bogăţie sufletească, are visuri şi cutezanţa de a încerca să le împlinească. Cum ar putea să nu dorească unii tineri să fie la fel de fericiţi cum suntem noi, profesorii ?
Conflictul dintre generaţii face din ce in ce mai multe “victime” printre adolescenţi, profesori şi parinţi, insă niciuna dintre tabere pare că nu gaseşte o cale de reconciliere. Elevii vor un profesor modern, sociabil, cool. Profesorii doresc un elev cuminte, disciplinat şi ascultător.
-    Cel mai cool profesor este cel caruia intr-adevăr ii pasă de noi, un profesor interesant, atractiv, dar mai ales extrem de placut.

Este trist că, pe măsura ce se maturizează, oamenii  uita de unde au plecat, uită că au fost adolescenţi rebeli, uită că şi pentru ei erau mai importante ieşirile cu prietenii decât notele mari la şcoală, ca toţi au făcut la un moment dat câte o nebunie, că toate acţiunile lor erau spontane şi nu premeditate cu scopul precis de a le face rău parinţilor.

De asemenea, este urât faptul ca tinerii nu-i respectă pe cei în vârstă, că nu înţeleg că le este greu să se tot adapteze la o lume în continuă evoluţie, că uneori nu au rabdare şi nu suportă  ifosele noastre, când locul de muncă le este ameninţat, sau când nu mai ştiu cum să împartă banii, ca tu să nu simţi că sunt probleme, etc.
Şi unii şi alţii suntem oameni, avem probleme şi suntem victimele stresului, dar între noi nu ar trebui să existe o luptă permanentă ca între două tabere dornice de supremaţie şi de avantajul „ultimului cuvânt”.
Şi noi şi ei ar trebui să fim mai toleranţi şi să avem răbdare să ascultăm şi punctul de vedere al celuilalt. Respectul reciproc  este cheia  pentru a nu ajunge la drame.

Pancu Ruxandra  a XI-a F

Adolescent, părinte, familie

Legăturile între părinţi şi copii au existat şi vor exista mereu în societate. Părinţii îşi cresc copiii, aceştia se dezvoltă şi consideră că ,,mama şi tata” sunt responsabili de necesităţile, reuşitele şi insuccesele lor. Se ajunge astfel la perioada adolescenţei, perioadă cunoscută ca fiind cea mai dificilă şi sensibilă din viaţa unui copil. Dar cum trebuie să se desfăşoare relaţia dintre adolescent şi părinte?

Cum trebuie să acţioneze părintele? În ce mod trebuie să se adapteze adolescentul la schimbările ce-l pregătesc pentru viaţă?
Părintele este cel care işi crează relaţia cu copilul său. Acesta îl creşte, îl cunoaşte cel mai bine şi trebuie sa ştie ce strategii să folosească pentru a menţine o relaţie apropiată între ei. Fiecare părinte are propriul mod de a fi. Practic, prin felul lor de a fi apropie copilul de ei şi-l fac să fie înţelegător sau îl îndepărtează şi mai mult.
Este un lucru pe care l-am observat la multi adolescenţi, chiar şi la mine: cu cât Ii se interzic tot mai multe lucruri adolescentului, acesta are tendinţa de a se revolta şi de a-şi impune propriul punct de vedere.
De exemplu. daca el  vrea să meargă diseară în club cu gaşca să se distreze şi părintele se opune vehement, copilul va face tot ce-i stă în putere şi va ajunge în acel acel loc, pentru că asta este ceea ce îsi doreste la momentul respectiv. Acest lucru face ca părintele să fie privit de adolescent ca fiind un dusman ce se opune fericirii lui şi relaţiile între ei ajung sa se răcească.

Mie personal părinţii nu mi-au impus şi nu mi-au interziz niciodata nimic, evident în limitele decentului. Astfel, nu am simţit niciodată nevoia să le ies din cuvânt sau să mă revolt. Şi cel mai important, mi-au fost şi prieteni, pe lângă parinţi. Cel mai bine este ca părintele să nu intervină 100% în viaţa adolescentului, să-l lase să ,,dea singur cu capul de pragul de sus”, să-l suăravegheze de la distanţă şi mereu să-I ofere un sfat.
În consecinţă, comunicarea între parinte si copil este lucrul care face ca relaţia dintre ei sa fie una bună şi pe lângă aceasta si atmosferă din familie va fi una plăcută. Dar oare ce se petrece în sufletul parinţilor noştri cand se uită la adolescentul de acum şi in memoria lor apare copilul de odinioară?

Grasu Maria-Mădălina      Clasa a XI-a F

“Cine eşti CHIAR contează (face diferenţa).”

O profesoară din New York s-a hotărât să-i onoreze pe toţi absolvenţii liceului, spunându-le însemnătatea pe care a avut-o fiecare dintre ei. Ea a chemat fiecare elev în faţa clasei şi i-a spus fiecăruia ce însemnătate a avut pentru ea şi pentru clasă. Apoi i-a dat fiecăruia o panglică albastră, imprimată cu litere aurii, pe care scria: “Cine sunt eu contează (face diferenţa)!”. După aceea, profesoara a decis să realizeze un proiect al clasei, pentru a vedea ce impact are recunoaşterea asupra unei comunităţi. I-a dat fiecărui student încă trei panglici şi i-a instruit să meargă şi să continue această ceremonie, urmând ca ei să urmărească rezultatele, pentru a vedea cine a cinstit pe cine şi să comunice clasei rezultatele.

Unul dintre băieţii din clasă s-a dus la un director junior dintr-o companie din apropiere şi l-a “premiat” pentru că l-a ajutat cu planificarea carierei. I-a dat o panglică şi i-a pus-o pe cămaşă.

Apoi i-a mai dat două panglici şi i-a spus: “Facem un proiect de clasă pe tema recunoaşterii meritelor şi ne-ar plăcea să mergeţi să găsiţi pe cineva pe care să-l apreciaţi şi să-i daţi o panglică albastră.”Mai târziu în acea zi, directorul junior s-a dus la şeful lui, care avea reputaţia de a fi un tip morocănos. I-a spus că îl admiră cu-adevărat, pentru că e un geniu creativ. Şeful a părut foarte surprins.

Directorul junior l-a intrebat dacă ar acceptă în dar panglica albastră şi îi permite să i-o pună în piept. Şeful lui a zis: “Ei bine, sigur.” Directorul junior a luat o panglica albastră şi a pus-o chiar pe sacoul şefului său, deasupra inimii. Apoi a întrebat, oferindu-i ultima panglică: “Vreţi să luaţi această panglică şi să o daţi altcuiva în semn de apreciere? Adolescentul care mi-a dat-o are un proiect la şcoală şi vrem să ducem mai departe această ceremonie a panglicilor albastre, să vedem cum afectează ea oamenii.”

În acea seară, şeful a venit acasă şi s-a aşezat împreună cu fiul său de 14 ani. A spus: “Cel mai incredibil lucru mi s-a întâmplat astăzi. Eram în biroul meu şi unul dintre angajaţii mei a intrat şi mi-a zis că mă admiră şi mi-a dat o panglică albastră, pentru că sunt un geniu creativ. Imaginează-ţi! El crede că sunt un geniu creativ! Apoi mi-a pus în piept o panglică albastră pe care scrie “Cine sunt eu contează (face diferenţa)! Mi-a dat o altă panglică şi mi-a cerut să găsesc pe altcineva pe care îl apreciez. În timp ce mă întorceam acasă, am început să mă gândesc pe cine aş putea aprecia şi oferi această panglică şi m-am gândit la tine. Vreau să te apreciez pe tine. Zilele mele sunt confuze şi când vin acasă nu prea îţi dau atenţie. Ţip la tine, pentru că nu iei note suficient de bune la şcoală şi pentru dormitorul tău dezordonat. Cumva, în seara asta, am vrut doar să mă aşez aici şi, ei bine, doar să te fac să ştii că tu chiar contezi pentru mine. Alături de mama ta, tu eşti cea mai importantă persoană din viaţa mea. Eşti un puşti minunat şi te iubesc!”

Emoţionat, băiatul a izbucnit în hohote de plâns şi nu se mai putea opri. Întregul corp îi tremura. S-a uitat la tatăl său şi i-a zis printre lacrimi: “Tată, astă-seară, mai devreme, stăteam în camera mea şi am scris o scrisoare pentru tine şi mama, explicându-vă de ce a trebuit sa îmi iau viaţa şi vă rugam să mă iertaţi. Aveam de gând să mă sinucid în noaptea asta, după ce voi adormeaţi. Chiar am crezut că nu îţi pasă deloc, de nimic. Scrisoarea e sus. Nu cred că voi mai avea nevoie de ea.”

Tatăl său a urcat în camera băiatului şi a găsit o scrisoare sinceră plină de suferinţă şi durere. Şeful s-a întors la lucru un om schimbat. Nu mai era un morocănos şi s-a asigurat că toţi angajaţii lui află că într-adevăr contează. Directorul junior a ajutat mulţi alţi oameni în planificarea carierei, unul fiind fiul şefului său şi nu a uitat să le spună că fac diferenţa în viaţa lui. În plus, tânărul şi colegii săi de clasă au învăţat o lecţie valoroasă:

“Cine eşti CHIAR contează (face diferenţa).”

Apostol  Carmen   Petrina      a XI-a F

Probleme şi soluţii

Adolescentul tău pare că te urăşte

Adolescentul tău ştie exact cum să îţi vorbească atunci când doreşte să obţină ceva de la tine, însă în secunda doi parcă îţi respinge toate sfaturile şi nu ia în considerare absolut nimic din ceea ce îi spui. Mai mult, manifestă indiferenţă faţă de tine şi parcă nimic din ceea ce spui nu îi este pe plac.  Adolescenţa însă, reprezintă pentru un copil posibilitatea de a-şi căuta propria identitate, de aceea această separare şi respingere a lucrurilor care vin de la altcineva.

Soluţia:

Uneori părinţii se simt atât de răniţi încât încep să îşi respingă copilul, această atitudine ducând de multe ori, la şi mai multe probleme. Încearcă să rămâi calm şi să accepţi această perioadă din viaţa copilului tău, pentru că toate acestea vor disparea în jurul vârstei de 16-17 ani

Asta nu înseamnă că trebuie să accepţi insultele adolescentului şi lipsa respectului faţă de parinţii săi. Adu-i aminte care sunt regulile de comportament pe care trebuie să le respecte şi, dacă nu poate să ţi se adreseze cu niste cuvinte mai blânde, atunci ar fi mai bine să îşi reformuleze gândurile înainte să ţi se adreseze.

Tehnologia a pus stăpânire pe activităţile sale

Adolescenţii din ziua de astăzi îşi petrec majoritatea timpului în spatele gadget-urilor şi a reţelelor de socializare: Facebook, Messenger, hi5, ore întregi petrecute vorbind la telefon şi sute de mesaje trimise în fiecare lună, cam aşa ai putea rezuma activităţile copilului tău. Toată această lume virtuală te ingrijorează şi pe bună dreptate, fiindcă adolescentul nu mai are posibilitatea de a cunoaşte într-adevăr persoanele cu care relaţionează. Cu toate acestea, dacă îi critici comportamentul, îl loveşti acolo unde îl doare cel mai tare; prietenii.

Soluţia:

Încearcă să priveşti situaţia per total: dacă adolescentul se descurcă bine la şcoală, îşi îndeplineşte treburile de acasă şi nu se îndepărtează de timpul petrecut alături de familie, atunci poate că ar fi mai bine să îl laşi în pace.

Încearcă să impui şi anumite limite, de exemplu acesta nu are voie să trimită mesaje sau să vorbească la telefon în timpul cinei. Acelaşi lucru îl poţi face şi cu calculatorul; poţi muta computerul în sufragerie, pentru că în dormitor îl va tenta mereu pe copil să stea treaz toată noaptea. O altă metodă prin care îi poţi limita folosirea telefonului este să îl pui să îşi plătească singur abonamentul la telefon sau să îi cumperi o cartelă prepay, pe care i-o vei încărca doar la un anumit interval de timp.

Adolescentul stă până târziu în oraş

Este ora 10.30 şi fiica ta trebuia să fie acasă încă de la ora 10. De ce ţine neapărat să îţi sfideze regulile? Parte din comportamentul adolescentului este şi provocarea părinţilor. Totuşi, asta nu înseamnă că nu are nevoie de limite

Soluţia:

Încearcă să te documentezi puţin înainte de a stabili orele de venire acasă; discută cu parinţii celorlalţi colegi ai copilului tău şi află cam până la ce ora au aceştia voie să întârzie în oraş. O perioadă de 10-15 minute de a întarzia este acceptabilă, însă dupa aceea, copilul tău ar trebui să ştie că există consecinţe pentru faptele sale; de exemplu, săptămâna urmatoare nu va mai avea voie să iasă în oraş. Încearcă să îţi respecţi propriile reguli şi să nu cedezi la insistenţele acestuia, în caz contrar, eforturile tale nu vor mai avea niciun efect

Dacă ţi se pare ca adolescentul se simte mai confortabil în afara casei, atunci ar trebui să purtaţi o discuţie sinceră şi să afli ce se întamplă într-adevar în mintea acestuia, ce anume îl deranjează acasă.

Nu îţi plac prietenii săi

Piercing-uri, tunsori ciudate, haine pe care nu le-ai purtat nici măcar atunci când erai tânăr, toate acestea te fac să te îndoieşti de calitatea prietenilor copilului tău. Cu toate acestea, adolescentul nu va renunţa atât de uşor la a se vedea cu amicii săi, doar pentru ca aşa vrei tu.

Soluţia:

Nu îi judeca prietenii doar dupa aparenţe şi încearcă să adopţi o atitudine mai prietenoasă, cel puţin în felul acesta poţi sta cu ochii pe ceea ce face copilul tău.

Totul pare o dramă

Totul pare să îi aprindă nervii copilului tau şi chiar dacă tu încerci doar să îl ajuţi, acesta va trânti uşa şi va ţipa la tine fără să accepte vreun sfat în plus. Adolescenţa înseamnă rebeliune şi o modalitate de a trăi viaţa mai intens decât ai prefera tu, aşa că ce nu pare prea important pentru tine, ar putea deveni crucial pentru copilul tău

Soluţia:

Părinţii tind să omită lucrurile care sunt importante pentru adolescent. Drept urmare, aceştia se simt neînţeleşi şi într-un final, nu îţi vor mai spune nimic despre viaţa lor. În momentul acesta, fiica ta încearcă să îi atragă atenţia băiatului pe care îl place, iar ţie toate acestea ţi se par jocuri copilareşti. Fiul tău tocmai a fost respins de cea mai frumoasă fată din liceu, iar tu iei în râs ceea ce i se întâmplă.

Încearcă în primul rând să îţi asculţi copiii şi să relaţionezi cu greutăţile prin care trec. Pune-te în situaţia acestora şi povesteşte-le cum şi tu ai trecut prin aceleaşi situaţii, când erai de vârsta lor. Sunt şanse mai mari să obţii astfel o reactie mai paşnică de la adolescentul tău.

Conflictul dintre generaţii. Părinţi şi copii

În zilele noastre, lipsa de comunicare cu aproapele, duce la grave repercursiuni. Tânărul, doreşte ca părintele să aibă mai multă încredere în copil şi să-i acorde puţină libertate, astfel încât, acesta, să se distreze cu prietenii şi să se simtă “liber”.

Adevarul  este, pentru un adolescent, este foarte important ce îi spune părintele, o singură remarcă la adresa prietenilor, sau a lui, din partea unuia dintre părinţi şi imediat acesta se simte lezat, îşi pierde încrederea în părinţi dar şi încrederea în sine, iritându-se, ceea ce duce la un conflict între aceştia.

La vîrsta aceasta, când tânărul devine adult, când perioada pubertăţii îl influenţează într-un mod diferit, acesta incearcă să se descopere, încearcă să îşi formeze o personalitate, încearcă să se integreze în diferite anturaje, chiar dacă aceste anturaje nu sunt pe placul părinţilor.

De cele mai multe ori, părinţii ocupă locul al doilea sau un alt loc, în sufletul copilului, când vine vorba de prietenii sau sfaturi legate de viaţă, deoarece, opiniile acestora li se par învechite şi nu-şi mai au rostul în secolul în care trăim. Unii părinti sunt inluenţaţi de ştirile de la ora 18.00, devenind anxioşi şi, din această cauza, încearcă să îi aducă pe copiii lor pe calea cea “dreaptă”.

Cei mai mulţi tineri, în general fetele, se simt frustrate atunci când parinţii lor le consideră încă copii. Acestea sunt conştiente de schimbarea de care au parte, numai că problema lor se rezumă la părinţi, părinţii care nu vor să inţeleagă că fiicele lor au crescut şi au nevoie de puţină libertate şi încredere. Aici apar diverse conflicte între tineri şi părinţi, dar, se poate rezolva totul cu discuţii calme.

Pentru a înţelege mai bine comportamentul adolescentin, părintele trebuie să aibă suficientă încredere în propriul copil, trebuie să discute cu el diverse probleme legate de viaţa acestuia, trebuie să îi acorde atenţie, dar şi tânărul trebuie să discute cu părinţii, într-un mod raţional şi calm şi să înţeleagă că şi aceştia, chiar dacă ne spun că “pe vremea lor” era mai bine, au dreptate în ceea ce zic.

Cheia tuturor problemelor care apar în viaţa adolescentului, este comunicarea, deoarece aceasta ajută la înţelegerea recipriocă a ambelor părţi, iar adolescenţii, trebie să înţeleagă că părinţii nu le doresc răul şi încearcă să îi ajute să meargă pe drumul corect atunci când observă că se abat şi mai trebuie să înţeleagă că aceştia vor fi alături de ei pentru totdeauna şi că îi vor iubi şi îi vor considera copii şi atunci când vor fi mari.

Cei mai mulţi tineri, în general fetele, se simt frustrate atunci când parinţii lor le consideră încă copii. Acestea sunt conştiente de schimbarea de care au parte, numai că problema lor se rezumă la părinţi, părinţii care nu vor să inţeleagă că fiicele lor au crescut şi au nevoie de puţină libertate şi încredere. Aici apar diverse conflicte între tineri şi părinţi, dar, se poate rezolva totul cu discuţii calme.

Pentru a înţelege mai bine comportamentul adolescentin, părintele trebuie să aibă suficientă încredere în propriul copil, trebuie să discute cu el diverse probleme legate de viaţa acestuia, trebuie să îi acorde atenţie, dar şi tânărul trebuie să discute cu părinţii, într-un mod raţional şi calm şi să înţeleagă că şi aceştia, chiar dacă ne spun că “pe vremea lor” era mai bine, au dreptate în ceea ce zic.

Pancu Ruxandra     a XI-a F