Animale şi oameni

Când vine vorba de animale de companie, te poţi pierde în multitudinea de specii şi rase din care poţi alege, ca să nu mai vorbim de torentul de informaţii, mai mult sau mai puţin utile, pe care îl poţi primi la un pet-shop. Cert e că atunci când alegi un animal de casă, nu ţii cont prea mult de ceea ce-ţi spune vanzătorul. Dacă îţi doreşti un câine, nu va reuşi nimeni să te convingă să cumperi un papagal. Alegerea pe care o faci reflectă foarte mult ce fel de persoană eşti. Probabil animalul tău de companie spune mai multe despre tine decât ai putea spune tu în 2 ore.
Majoritatea oamenilor simpatizează câinii sau pisicile, însă indiferent dacă alegi un animal exotic sau ceva mai “de pe la noi”, alegerea ta nu poate fi numită conventională. La fel cum oamenii sunt unici, 2 exemplare din aceeaşi rasă pot fi suprinzător de diferite.
Cineva care are, de exemplu, un câine activ , Border Collie, Dalmatian, Husky, Malamut, este aproape sigur o persoană sportivă sau căreia ii place sa alerge şi sa facă jogging. Sunt şi oameni care aleg câini precum Chow-Chow, Akita Inu, Ciobanesc German, fie pentru că sunt persoane comode, fie că nu dispun de timpul necesar îngrijirii unui câine de talie mare.
Cert e, dacă ne uităm in jur, că animalele de companie nu seamană cu stăpânii lor numai fizic, ci şi la caracter. De fapt, nu cumva animalele de companie ne aleg astfel încât să avem un temperament asemănător lor? Mie mi se pare plauzibil. Animalele sunt, până la urmă, reflexia propriei noastre personalităţi.

Comănescu Sebastian George, clasa a XI-a A

Adolescenţi în 2010 ?

Cum e să fii adolescent acum…în zilele astea ???

Pot spune că e destul de simplu…poate chiar plictisitor…uneori frustant. Ca să fiu sinceră, mă bucur că m-am născut acum şi nu în timpul comunismului ca părinţii mei…nu cred că aş fi rezistat pe timpul ăla pentru că abia acum îmi dau seama că sunt depedentă de unele chestii cum ar fi: tv-ul, computerul, internetul şi multe alte chestii care pe timpul părinţilor mei nici măcar nu existau.

Pot spune că sunt norocoasă că m-am născut mai târziu şi am ajuns să prind vremurile acestea…unii poate vor fi şocaţi de ceea ce scriu aici, dar asta e adevărul: Ce criză financiară??? Sincer nu cred că pe noi adolescenţii ne deranjează aşa de mult această criză! De ce? Ei bine pentru că oricum niciodată nu am dispus de banii noştri proprii ci dimpotrivă; părinţii au fost şi sunt cei care întotdeauna ne-au sponsorizat. La părinţi poate că se simte, dar la noi adolescenţii…MAI PUŢIN!!!

Aşadar e bine să fii adolescent în zilele astea deoarece dispui de o grămadă de chestii interesante, o multitudine de opţiuni…poate singurul dezavantaj ar fi acela că vârsta adolescenţei e o vârstă a incertitudinii, o vârstă a cunoaşterii…

David Petronela a-X-a F

**************************************************

Adolescent în 2010 ?

Dificil…dificil de scris pe o coală de hârtie ce înseamnă să fii adolescent astăzi, într-o lume în care parcă totul se întoarce din ce în ce mai mult cu susul în jos. Dificil de trăit la 16, 17 ani. De ce dificil? Ei bine, ştim oare, cum să facem  faţă tuturor provocărilor ce ne “sar” în drum?  Revistele şi cărţile cu şi despre problemele tinerilor ne arată cum să le ocolim, dar oare nu ştim toţi că practica e ceea ce ne omoară??

Da, am 17 ani, şi da, îmi iubesc vârsta, atâta timp cât ştiu cum să fac faţă provocărilor ce se ivesc şi ştiu cum să mă bucur de clipa prezentă. Ştim cu toţii că sunt momente, mai ales la această vârstă, în care îţi vine să “să-ţi iei lumea în cap”, să faci tot ce vrei, să nu-ţi asculţi părinţii şi să vii târziu acasă, sperând ca tata să fi adormit şi ca mama să nu te pârască lui.

Cred că e inutil să menţionez aici plictisitoarele noastre probleme, că, dehh, “…voi nu aveţi probleme ?!  ”Da’ de unde ! Probleme sunt, doar că trebuie să ştii cum să “fentezi” viaţa, să sari peste probleme, şi să te bucuri de viaţă…”

Sipoş Ana a-X-a F

***************************************

A real mess up!

Suntem poveşti de oraş.  Ne plimbăm cu viteză printre clipe, zile, minute, ore, săptamâni, luni, ani. Suntem generaţia căştilor în urechi cu volumul muzicii la maxim. Generaţia oamenilor digitali. Tu cum mai arăţi la faţă? Semeni cu poza de la avatar?

Nu ştim ce ne uneşte.Nu ştim de ce luăm tot ce ni se oferă, chiar dacă uneori merităm mai puţin. Nu întrebăm de ce. De ce am întreba de ce…. tu ai întreba de ce?

De ce tindem să credem în linkuri de hi5, de youtube, de bloguri? Ne place să credem în prescurtările de pe messenger şi în pozele modificate, cuvinte spuse uşor, înţelese greu, aproape imposibil.

Suntem reci,  inumani şi furioşi în jumătate din timp, iar în cealaltă jumătate de timp dormim doar ca să ne trezim.

Ne grăbim pentru ca mai târziu să avem ce regreta, timp irosit, oameni uitaţi, amintiri neplăcute…

********************************

Să fii născut şi să-ţi trăieşti adolescenţa în aceste timpuri poate prezenta nenumărate avantaje pentru că trăim într-o societate mult mai avansată, din punct de vedere material, din punct de vedere tehnologic, din orice punct de vedere, numai spiritual nu. Din acest punct de vedere prefer să-mi fi  trăit copilăria cu ceva ani in urmă.

Pintilie  Sânziana   a X-a F

*************************

Ce draguţ!  Adolescent în 2010.

Uite ce simt eu. Hm…e interesantă adolescenţa. De ce ? Pentru că e o perioadă în care îţi clădeşti cele mai de bază obiceiuri, te formezi şi îţi clădeşti o bază solidă pentru viaţă. Sunt câteva lucruri pe care probabil toţi adolescenţii simt acum.

Mă simt rebel! E tare! Un lucru foarte des întâlnit; profesorii îţi spun să faci ceva, parinţii îţi spun să faci ceva, tu vrei să faci alta. Şi nu vorbesc despre proverbiala lene, proastă creştere, anxietate. Pur şi simplu ai total alte obiective şi pasiuni pe termen lung pe care simţi cu tărie că vrei să le împlineşti. În schimb când te trezeşti cu peste 9000 de exerciţii plictisitoare, portofolii….simţi că nu prea ai timp. Ce e drept, e şi vina adolescentului. Personal pot să-mi aduc aminte atâtea zile în care am vegetat în faţa calculatorului şi am pierdut vremea. Viaţa e frumoasă, totuşi dacă ştii să gândeşti cum trebuie şi să fii atât de tare încât să treci peste toate prostioarele pe care le aruncă mintea în calea ta, tot felul de motive pentru care nu poţi să faci X sau Y lucru. Până la urmă, ideea e pur şi simplu să te încăpăţânezi şi să mergi înainte încrezător.

Oricât de mult ar spune unii profesori că pierdem vremea în cluburi şi baruri, eu o consider o componentă deosebit de importantă în dezvoltarea mea personală. Degeaba eşti o persoană hiperanalitică, care intelectualizează totl dacă ajungi pur şi simplu să nu poţi să laşi totul deoparte, să socializezi şi să fii fericit. Nu pot să mă împac prea bine cu ideea că până în clasa a-12-a trebuie să stau şi să învăţ, să nu mă distrez şi să mă dezvolt în alte secţiuni ale personalităiţi, iar apoi la facultate să fiu fericit…nu merge….

În plus, foarte critic e să-ţi formezi o personalitate, o IDENTITATE proprie. E super simplu să te uiţi la reclame şi să îţi doreşti cine ştie ce, să asculţi ce spun părinţii şi să faci chiar asta. Tu nu eşti portofelul tău, tu nu eşti obiectele din camera ta, tu nu eşti carnetul tău de note.   Fii ambiţios, fericit şi hotărât  !!!

******************

Cu toţii ştim că adolescenţa este vârsta când vrem sa atragem atenţia, să ieşim din anonimat.Fiecare dintre noi încearcă să îşi formeze propria personalitate, să o consolideze, să işi creeze un cerc de prieteni, hobby-uri, obişnuinţe, etc. Încercam să ne facem cunoscuţi valorificându-ne fiecare talent. Unii pictează, alţii cântă, unora le place fotografia, sau blog-ăritul.

Ce înseamnă să fii adolescent în 2010? De la fiecare generaţie la alta se pot observa schimbări majore de comportament, mentalitate, obiceiuri şi moduri de petrecere a timpului liber. Spre exemlu, dacă comparăm generaţia părinţilor noştrii, şi generaţia noastra, noi, adolescenţii zilelor noastre ne gândim:” Nu aveau inernet, calculator, telefoane, cum se distrau  ??”  Adolescentul anului 2010 este ”pc-addicted”, îşi petrece o foarte mare parte din zi cu ochii în calculator, preferă să stea în spatele unui monitor, cu o identitate falsă, într-un mediu fals, chat-uind cu persoane pe care nici nu le cunoaste şi care probabil, la rândul lor , nu sunt cine pretind a fi.
Delea Georgiana a XI-a F

Probleme şi soluţii

Adolescentul tău pare că te urăşte

Adolescentul tău ştie exact cum să îţi vorbească atunci când doreşte să obţină ceva de la tine, însă în secunda doi parcă îţi respinge toate sfaturile şi nu ia în considerare absolut nimic din ceea ce îi spui. Mai mult, manifestă indiferenţă faţă de tine şi parcă nimic din ceea ce spui nu îi este pe plac.  Adolescenţa însă, reprezintă pentru un copil posibilitatea de a-şi căuta propria identitate, de aceea această separare şi respingere a lucrurilor care vin de la altcineva.

Soluţia:

Uneori părinţii se simt atât de răniţi încât încep să îşi respingă copilul, această atitudine ducând de multe ori, la şi mai multe probleme. Încearcă să rămâi calm şi să accepţi această perioadă din viaţa copilului tău, pentru că toate acestea vor disparea în jurul vârstei de 16-17 ani

Asta nu înseamnă că trebuie să accepţi insultele adolescentului şi lipsa respectului faţă de parinţii săi. Adu-i aminte care sunt regulile de comportament pe care trebuie să le respecte şi, dacă nu poate să ţi se adreseze cu niste cuvinte mai blânde, atunci ar fi mai bine să îşi reformuleze gândurile înainte să ţi se adreseze.

Tehnologia a pus stăpânire pe activităţile sale

Adolescenţii din ziua de astăzi îşi petrec majoritatea timpului în spatele gadget-urilor şi a reţelelor de socializare: Facebook, Messenger, hi5, ore întregi petrecute vorbind la telefon şi sute de mesaje trimise în fiecare lună, cam aşa ai putea rezuma activităţile copilului tău. Toată această lume virtuală te ingrijorează şi pe bună dreptate, fiindcă adolescentul nu mai are posibilitatea de a cunoaşte într-adevăr persoanele cu care relaţionează. Cu toate acestea, dacă îi critici comportamentul, îl loveşti acolo unde îl doare cel mai tare; prietenii.

Soluţia:

Încearcă să priveşti situaţia per total: dacă adolescentul se descurcă bine la şcoală, îşi îndeplineşte treburile de acasă şi nu se îndepărtează de timpul petrecut alături de familie, atunci poate că ar fi mai bine să îl laşi în pace.

Încearcă să impui şi anumite limite, de exemplu acesta nu are voie să trimită mesaje sau să vorbească la telefon în timpul cinei. Acelaşi lucru îl poţi face şi cu calculatorul; poţi muta computerul în sufragerie, pentru că în dormitor îl va tenta mereu pe copil să stea treaz toată noaptea. O altă metodă prin care îi poţi limita folosirea telefonului este să îl pui să îşi plătească singur abonamentul la telefon sau să îi cumperi o cartelă prepay, pe care i-o vei încărca doar la un anumit interval de timp.

Adolescentul stă până târziu în oraş

Este ora 10.30 şi fiica ta trebuia să fie acasă încă de la ora 10. De ce ţine neapărat să îţi sfideze regulile? Parte din comportamentul adolescentului este şi provocarea părinţilor. Totuşi, asta nu înseamnă că nu are nevoie de limite

Soluţia:

Încearcă să te documentezi puţin înainte de a stabili orele de venire acasă; discută cu parinţii celorlalţi colegi ai copilului tău şi află cam până la ce ora au aceştia voie să întârzie în oraş. O perioadă de 10-15 minute de a întarzia este acceptabilă, însă dupa aceea, copilul tău ar trebui să ştie că există consecinţe pentru faptele sale; de exemplu, săptămâna urmatoare nu va mai avea voie să iasă în oraş. Încearcă să îţi respecţi propriile reguli şi să nu cedezi la insistenţele acestuia, în caz contrar, eforturile tale nu vor mai avea niciun efect

Dacă ţi se pare ca adolescentul se simte mai confortabil în afara casei, atunci ar trebui să purtaţi o discuţie sinceră şi să afli ce se întamplă într-adevar în mintea acestuia, ce anume îl deranjează acasă.

Nu îţi plac prietenii săi

Piercing-uri, tunsori ciudate, haine pe care nu le-ai purtat nici măcar atunci când erai tânăr, toate acestea te fac să te îndoieşti de calitatea prietenilor copilului tău. Cu toate acestea, adolescentul nu va renunţa atât de uşor la a se vedea cu amicii săi, doar pentru ca aşa vrei tu.

Soluţia:

Nu îi judeca prietenii doar dupa aparenţe şi încearcă să adopţi o atitudine mai prietenoasă, cel puţin în felul acesta poţi sta cu ochii pe ceea ce face copilul tău.

Totul pare o dramă

Totul pare să îi aprindă nervii copilului tau şi chiar dacă tu încerci doar să îl ajuţi, acesta va trânti uşa şi va ţipa la tine fără să accepte vreun sfat în plus. Adolescenţa înseamnă rebeliune şi o modalitate de a trăi viaţa mai intens decât ai prefera tu, aşa că ce nu pare prea important pentru tine, ar putea deveni crucial pentru copilul tău

Soluţia:

Părinţii tind să omită lucrurile care sunt importante pentru adolescent. Drept urmare, aceştia se simt neînţeleşi şi într-un final, nu îţi vor mai spune nimic despre viaţa lor. În momentul acesta, fiica ta încearcă să îi atragă atenţia băiatului pe care îl place, iar ţie toate acestea ţi se par jocuri copilareşti. Fiul tău tocmai a fost respins de cea mai frumoasă fată din liceu, iar tu iei în râs ceea ce i se întâmplă.

Încearcă în primul rând să îţi asculţi copiii şi să relaţionezi cu greutăţile prin care trec. Pune-te în situaţia acestora şi povesteşte-le cum şi tu ai trecut prin aceleaşi situaţii, când erai de vârsta lor. Sunt şanse mai mari să obţii astfel o reactie mai paşnică de la adolescentul tău.

Conflictul dintre generaţii. Părinţi şi copii

În zilele noastre, lipsa de comunicare cu aproapele, duce la grave repercursiuni. Tânărul, doreşte ca părintele să aibă mai multă încredere în copil şi să-i acorde puţină libertate, astfel încât, acesta, să se distreze cu prietenii şi să se simtă “liber”.

Adevarul  este, pentru un adolescent, este foarte important ce îi spune părintele, o singură remarcă la adresa prietenilor, sau a lui, din partea unuia dintre părinţi şi imediat acesta se simte lezat, îşi pierde încrederea în părinţi dar şi încrederea în sine, iritându-se, ceea ce duce la un conflict între aceştia.

La vîrsta aceasta, când tânărul devine adult, când perioada pubertăţii îl influenţează într-un mod diferit, acesta incearcă să se descopere, încearcă să îşi formeze o personalitate, încearcă să se integreze în diferite anturaje, chiar dacă aceste anturaje nu sunt pe placul părinţilor.

De cele mai multe ori, părinţii ocupă locul al doilea sau un alt loc, în sufletul copilului, când vine vorba de prietenii sau sfaturi legate de viaţă, deoarece, opiniile acestora li se par învechite şi nu-şi mai au rostul în secolul în care trăim. Unii părinti sunt inluenţaţi de ştirile de la ora 18.00, devenind anxioşi şi, din această cauza, încearcă să îi aducă pe copiii lor pe calea cea “dreaptă”.

Cei mai mulţi tineri, în general fetele, se simt frustrate atunci când parinţii lor le consideră încă copii. Acestea sunt conştiente de schimbarea de care au parte, numai că problema lor se rezumă la părinţi, părinţii care nu vor să inţeleagă că fiicele lor au crescut şi au nevoie de puţină libertate şi încredere. Aici apar diverse conflicte între tineri şi părinţi, dar, se poate rezolva totul cu discuţii calme.

Pentru a înţelege mai bine comportamentul adolescentin, părintele trebuie să aibă suficientă încredere în propriul copil, trebuie să discute cu el diverse probleme legate de viaţa acestuia, trebuie să îi acorde atenţie, dar şi tânărul trebuie să discute cu părinţii, într-un mod raţional şi calm şi să înţeleagă că şi aceştia, chiar dacă ne spun că “pe vremea lor” era mai bine, au dreptate în ceea ce zic.

Cheia tuturor problemelor care apar în viaţa adolescentului, este comunicarea, deoarece aceasta ajută la înţelegerea recipriocă a ambelor părţi, iar adolescenţii, trebie să înţeleagă că părinţii nu le doresc răul şi încearcă să îi ajute să meargă pe drumul corect atunci când observă că se abat şi mai trebuie să înţeleagă că aceştia vor fi alături de ei pentru totdeauna şi că îi vor iubi şi îi vor considera copii şi atunci când vor fi mari.

Cei mai mulţi tineri, în general fetele, se simt frustrate atunci când parinţii lor le consideră încă copii. Acestea sunt conştiente de schimbarea de care au parte, numai că problema lor se rezumă la părinţi, părinţii care nu vor să inţeleagă că fiicele lor au crescut şi au nevoie de puţină libertate şi încredere. Aici apar diverse conflicte între tineri şi părinţi, dar, se poate rezolva totul cu discuţii calme.

Pentru a înţelege mai bine comportamentul adolescentin, părintele trebuie să aibă suficientă încredere în propriul copil, trebuie să discute cu el diverse probleme legate de viaţa acestuia, trebuie să îi acorde atenţie, dar şi tânărul trebuie să discute cu părinţii, într-un mod raţional şi calm şi să înţeleagă că şi aceştia, chiar dacă ne spun că “pe vremea lor” era mai bine, au dreptate în ceea ce zic.

Pancu Ruxandra     a XI-a F

Animale ciudate sau oameni ciudaţi?

Sunt curios câţi dintre voi, cei care veţi citi acest articol, aveţi o repulsie sau o idee negativă asupra reptilelor, în special a șerpilor?

Sa răspund eu? Hmm…Da! După sondajele şi studiile făcute de mine, 95%din oamenii pe care îi cunosc reacționează ciudat când aud vorbindu-se despre reptile. De ce? Pur și simplu este un animal rar întâlnit de către omul obijnuit, care, își duce viața doar la serviciu și acasă, fără a oferi o atenție deosebită mediului înconjurător Din totdeauna necunoscutul a reprezentat o teamă firească pentru necunoscători, de aici şi frica pentru şerpi.

Pentru mine, herpetologia, ramura zoologiei ce se ocupă cu studiul reprezentanţilor claselor de reptilieni și amfibieni,a devenit o pasiune “ascunsă” cu aproximativ 4 ani în urmă, când mergeam cu bunicii mei şi îi ajutam la muncile câmpului. Acolo întâlneam diferite specii de târâtoare care-mi atrăgeau atenția. În țara noastră singurele specii de șerpi, periculo și (veninoși) sunt: Vipera Ammodytes (Vipera cu corn), Vipera Berus (Vipera neagră) și Vipera Ursinii (Vipera de stepă), specii protejate prin lege, teoretic. Practic, aproape orice român de rând, când vede un şarpe fie veninos fie neveninos, acționează cu brutalitate pentru a-l omorî.

Alte câteva specii neveninoase din țara noastră ar mai fi: Coluber Caspius (Șarpele rău/Balaurul), Coronella Austriaca (şarpele de alun), Natrix Tessellata (Șarpele de apă), Zamenis Longissimus (şarpele lui Esculap) şi nu în ultimul rând Natrix Natrix (Șarpele de casă).

Eu dețin o femelă de Piton Regal,pe care o am de aproximativ un an și o consider unul dintre cei mai liniştiţi şi economi membri ai familiei. I se spune Amonet, nume din egipteană insemnând „cea ascunsă”. Este o specie docilă, nepretențioasă și recomandată tuturor celor ce își doresc un șarpe ca animal de casă. Momentan are aproximativ 90 cm dar poate crește până la aproximativ 1,8 metri în captivitate, iar durata de viață preconizată este de aproximativ 20-24 de ani.Personal încurajez și promovez deţinerea în mod legal a reptilelor ca animale de case, în condițiile necesare lor, fie șerpi, fie șopârle, tuturor admiratorilor şi doritorilor de reptile.

Balmuș  Emanuel   aXII-a   LPS

5 stadii ale îndeplinirii oricărui vis

Concret, sunt 5 stadii ale îndeplinirii visurilor:

1.  Precizează intenţia

Degeaba stabileşti obiective dacă ele nu se aşează pe intenţii bine definite. Intenţia e diferită de obiectiv în sensul că se referă la ceva ce vrei să realizezi în comuniune cu cei din jur şi în relaţie cu binele general. Obiectivul poate fi foarte individualist, chiar egotic, dar intenţia este în afara ego-ului. Un exemplu de intenţie: vreau să creez un context în care oamenii să se dezvolte în mod autentic.

2. Specifică obiectivul

Obiectivul este un rezultat concret, o ţintă. Cu cât este mai specific, cu atât mai mari sunt şansele să fie atins. De multe ori obiectivul are nevoie de energia ambiţiei pentru a fi atins. (Intenţia are nevoie de energia intuiţiei pentru a fi realizată).

3. Crede că e adevărat şi posibil

Locul în care te poţi autosabota, indiferent de intenţie sau obiectiv, este sistemul tău de credinţe. Henry Ford spunea: Dacă tu crezi că poţi, sau crezi că nu poţi, ai dreptate în ambele cazuri. Verifică în ce măsură crezi că poţi şi că meriţi să îţi îndeplineşti intenţia şi obiectivul. Dacă nu ai suficientă convingere că este posibil pentru tine, caută pe cineva care a reuşit deja. Dialogul cu acea persoană te-ar putea inspira să te automotivezi. O altă modalitate să îţi creşti gradul de convingere este să reduci standardele de performanţă. Alegerea depinde de stilul tău…

4. Trăieşte ca şi când obiectivul s-a materializat deja   

Acesta este stadiul cel mai… “ciudat”. Oamenii de succes au o asemenea încredere că ceea ce visează este posibil, încât le vine uşor să se comporte ca şi când visurile lor s-au materializat deja. Gândeşte-te: cum te mişti, cum respiri, cum comunici, cum te exprimi, atunci când ai realizat deja ceea ce îţi doreai. Şi mai ales… cum îi inspiri pe ceilalţi cu această atitudine (cum îi inspiri să contribuie la visul tău).

5. Acţionează până când visul se materializează, apoi continuă

Ce-ar fi dacă în mintea ta gândurile ar curge astfel: “Indiferent ce s-ar întâmpla, nu mă voi opri niciodată, pentru că viaţa înseamnă mişcare, iar mişcarea înseamnă creaţie. Orice fiinţă care nu creşte, începe să moară puţin… iar eu vreau să cresc.” Când ai o astfel de atitudine sunt şanse mari ca obstacolele să devină etape de parcurs în loc de ziduri impenetrabile. Cu această gândire şi cu disciplină suficientă este practic exclus să nu reuşeşti. Unii oameni îmi spun: Da, dar dacă pe parcurs îmi dau seama că de fapt obiectivul nu e bun pentru mine şi că vreau altceva. Atunci le răspund: Ai sărit peste stadiul 1.

sursa:   http://www.andyszekely.ro

Tehnici de manipulare – fă-l pe cel de lângă tine să fie aşa cum vrei tu

Unele lucruri se pot spune ca să-i convingi pe alţii de ideile tale. Unele le poţi folosi în viaţa de zi cu zi, altele la locul de muncă, dar există unele care sunt alcătuite din fraze bine formulate, care acţionează de cele mai multe ori într-un mod iraţional asupra subiectului-ţintă. Acestea sunt tehnicile de persuasiune, pe care e bine să le cunşsti, indiferent dacă tu vrei să convingi pe cineva sau cineva încearcă să te convingă pe tine. Succesul aplicării depinde în mai mare masură de modul cât mai discret în care le foloseşti.

Principiul reciprocităţii

Acesta constă în nevoia de a răsplăti un favor, fie el cerut sau nu, imediat după acceptarea acestuia, favor care poate fi orice, de la un simplu zambet până la mici atenţii. Acest principiu este uşor de folosit: oferă ceva, şi aşteaptă-te (sau dă o idee despre cum) să fii răsplătit. O altă modalitate eficientă de folosire a acestui principiu este metoda “uşii în nas”. Aceasta este mai puternică decât simpla oferire a unui dar şi aşteptarea unui alt dar în schimb; este în acelaşi timp şi mult mai subtilă! Aceasta este o metodă în doi timpi. Un mod de a creşte şansele pentru a se obţine o favoare, este să ceri mai întâi o altă favoare, de aceeaşi natură ca şi cea la care dorim să ajungem, dar mult mai mare decât aceasta. In mod sigur, această primă cerinţă va fi refuzată, din cauza că este mult prea mare. Dupa acest refuz, cererea va fi micşorată la cea de-a doua, cea reală. Statistic, aceasta din urma are 95% şanse de a fi acordată. Acest lucru se întamplă deoarece normele culturale dictează ca în schimbul unei concesii, trebuie să faci o altă concesie. Deoarece reduci prima cerinţă la una mai mica, faci o concesie, iar subiectul-ţintă va fi îndemnat să facă şi el o concesie, şi atunci va aproba cea de-a doua cerere. Această metodă funcţionează foarte bine pentru că normele culturale tind să depaşească chiar şi logică.

Principiul angajamentului şi concordanţei.

Oamenii vor face aproape orice încercând să păstreze ideile care sunt în concordanţă cu cele pe care le-au avut anterior. Când vor lua public o atitudine, toate acţiunile ulterioare vor fi în concordanţă cu atitudinea manifestată anterior. Comportamentele neconcordante produc tensiuni psihice, pe care individul încearcă să le evite cu orice cost; deci va face orice ca să se arate solidar cu acţiunile sale anterioare. Acest principiu este folosit de metoda “piciorului în prag”. Pentru a obţine realizarea unei cereri, este nevoie doar să lansezi mai înainte o serie de două-trei alte cereri mai mici, de aceeaşi natură cu cea reală. Aceste cereri mai mici sunt atât de puţin importante, încât este imposibil să fie refuzate. Din cauză că a acceptat aceste cereri mai mici, persoana respectivă este condiţionată mental să accepte şi ultima şi cea mai mare dintre cerinţe. Se realizează astfel condiţionarea persoanei în a fi în concordanţă cu comportamentele sale anterioare.

Principiul atribuirii.

Oamenii fac frecvent unele lucruri pentru că ei cred într-un anumit adevăr despre ei înşişi. Un atribut intern al felului lor de a fi cauzează anumite tipuri de comportament. Dacă cineva îşi atribuie intern o caracteristică, va face tot ceea ce este specific unui om care are acea caracteristică. Dacă şeful îi va spune angajatului că îl consideră o persoană competentă şi care lucrează mult, angajatul îşi va atribui inconştient caracteristica de om care lucrează mult, şi se va comporta ca atare. Iaăa cum până şi o simplă declaraţie poate conduce la surprize!

sursa: http://www.andyszekely.ro

Cei “7C” ai încrederii – cum să inspiri încredere

În urma cu 20-30 de ani, abordarea în relaţiile interumane se baza pe urmatorul concept: Am încredere în tine până la proba contrarie. Astăzi, prin jocul competiţiei şi din cauze culturale, am ajuns să ne bazăm relatiile interumane pe un alt concept: Nu am încredere în tine până la proba contrarie!

Orice relaţie interumană se bazează pe încredere. În cazurile fericite (şi rare) în care ea există apriori, relaţiile se vor dezvolta rapid şi armonios. În cazurile în care ea nu există, tehnicile de credibilizare sunt vitale ca bază a construirii relaţiei. Practic, pentru a inspira încredere cuiva (a te prezenta credibil), ai nevoie să combini 7 elemente esenţiale. Ele formează cei 7C ai încrederii.

Caracterul este primul “C” al încrederii.

Caracterul este componenta cel mai greu de falsificat. Conform DEX, caracterul reprezinăa însuşirea morală care se manifestă prin perseverenţă, voinţa fermă şi corectitudine. Acestea sunt elementele esenţiale necesare pentru ca cineva să devină “demn de încredere”. Una dintre cele mai bune modalităţi prin care poţi să arăţi că eşti o persoană de character este să accepţi că ai greşit. Cei din jur apreciază de regulă foarte mult curajul de a admite propria imperfecţiune şi se simt mai în largul lor.      

Al doilea “C” al increderii este competenţa.

Poţi avea multe alte calităţi, dar dacă nu eşti competent, cei din jur îşi vor da seama mai devreme sau mai târziu. competence. Este important să petreci un timp semnificativ din viaţa ta dezvoltându-ţi competenţa.

Al treilea “C” al încrederii este Conştientizarea valorii personale.

Acest aspect este foarte important pentru că este unul dintre primele lucruri pe care cei din jur îl remarcă. Este dificil să recuperezi după ce ai creat o primă impresie proastă cauzată de lipsa de încredere în tine. Cei din jur îşi crează de obicei o percepţie despre tine în primele minute. Restul timpului îl petrec cautând subconştient indicii care să le valideze această prima impresie. Dacă nu eşti convins de propria valoare, se crează un effect de domino al reactţilor negative pe tot parcursul conversaţiei.

Al patrulea “C” al increderii este Congruenţa

Increderea creşte de fiecare dată când cei din jurul tău constată că acţiunile tale corespund cuvintelor tale. Practic, vorbim despre armonia dintre mesajele tale verbale şi cele nonverbale. În lipsa acestei armonii, interlocutorul nu îţi va oferi întreaga sa încredere. Congruenţa este similară cu îmbracămintea. Dacă hainele pe care le porţi sunt bine asortate, nimeni nu face prea mult caz din asta. Dacă însă hainele tale nu se potrivesc, acest lucru sare în ochi. Modalitatea cea mai bună pentru a câştiga congruenţa este să faci ceea ce te pasionează.

Al cincilea “C” al încrederii este Credibilitatea

Credibilitatea reprezintă capacitatea sau puterea de a stimula încrederea celorlalţi în persoana ta.În esenţă, credibilitatea înseamnă să îl laşi pe cel din faţa ta să înţeleagă că nu eşti un diletant şi că dimpotrivă, ştii foarte bine despre ce vorbeşti.

Al şaselea “C” al încrederii este Consecvenţa

O persoană consecventă câştigă uşor încrederea celorlalţi. Acest lucru este valabil şi pentru organizaţii. A nouăsprezecea lege din cartea „Cele 22 de legi imuabile ale marketingului” este chiar legea consecvenţei. Legea se traduce astfel: O imagine de marcă nu se construieşte peste noapte. Succesul se masoara în decade, nu în ani. Cu alte cuvinte, încrederea că o anumită marcă este valoroasă se construieşte pe principiul consecvenţei.

Al şaptelea “C” al încrederii este Completitudinea

Oamenii au ]n general o dorinţă foarte puternică de a închide procesele începute. Această “închidere” elimină stressul. Explicaţia este dată de un mechanism psihologic subtil care arată că valoarea stressului este direct proporţională cu numărul de procese neterminate. Concret, când ai 15 activităţi distincte în curs de rezolvare, vei fi mai stressat decât dacă ai una singură, care implică aceeaşi durată a muncii.

Tactici de autoapărare – cum să eviţi manipularea

Când decizia (nu) îţi aparţine

Stabilirea contextului este modalitatea prin care atragi atenţia asupra lucrurilor pe care vrei să le scoţi în evidenţă. Acest mecanism simplu elimină rezistenţele şi creează mediul pentru convingerea celuilalt.

În ştiinţa persuasiunii există chiar un principiu fundamental care spune: cine stabileşte contextul, controlează jocul.

Contextualizarea este o metodă atât de puternică, încât poate genera convingerea instantanee a celorlalţi. Exemplele cele mai interesante de creare a contextelor manipulative se regăsesc în vânzări: ţi se prezintă o ofertă foarte avantajoasă, care însă este valabilă numai dacă “cumperi imediat”.

Ai posibilitatea să câştigi un mare premiu dacă cumperi 3 bucăţi dintr-un produs din care îţi trebuie numai o bucată. Se anunţă o criză a petrolului (grâului…) şi brusc cresc vânzările la benzină, făină, etc. Se anunţă caldură mare… şi curg valuri de ape minerale… Toate situaţiile de mai sus pot fi reale dar pot fi şi create de către un vânzător abil şi lipsit de scrupule. Un “jucător” câştiga astfel din simpla propunere a contextului, pe care tu o accepţi fără să gândeşti. Există o serie de tactici de autoapărare pe care merită să le foloseşti. Momentul în care este bine să utilizezi aceste metode depinde de… “context”. Mai exact, atunci când ştii din experienţă că există posibilitatea să fii dus(ă) de nas, înarmează-te cu tacticile de autoapărare. Trei momente tipice care îmi vin în minte acum sunt: la hypermarket, la showroom-urile auto şi când cumperi servicii (asigurări, excursii, etc.).

Tactici de autoapărare

1.           Scrie datele problemei (argumentele deciziei) pe hârtie, pe două coloane: Pro şi Contra. Apoi întreabă-te: sunt acestea argumentele esenţiale, sau au fost distorsionate de vânzător? Această metodă presupune că ai timp de gândire să faci acest lucru. Când eşti singur cu foaia de hârtie, probabil poţi gândi mult mai limpede şi poţi detecta mai uşor contextul manipulativ în care (eventual) te-a poziţionat vânzătorul.

2.            Cere timp de gândire. Dacă vânzătorul insistă, spune-i că nu te poţi decide pe loc pentru că ai o minte analitică şi ai nevoie de timp să evaluezi argumentele. Mulţi vânzători sau influienţatori se vor stradui să îţi creeze un “sentiment al urgenţei” care în majoritatea cazurilor nu are nici o bază. Eschivează-te! În anumite situaţii ai putea chiar să întrebi tranşant: “Dacă nu mă decid chiar acum ce se întâmplă?”

3.            Aminteşte-ţi că tu eşti cel care dă semnificaţie contextului care îţi este propus de interlocutor. Întreabă-te: “Ce este cu adevărat important aici?” sau “Ce lipseşte din această prezentare de vânzări pentru ca tabloul să fie complet?” Aceste întrebări sunt foarte utile pentru ca tu să priveşti oferta şi din alte unghiuri de vedere. De exemplu, o sală de cursuri ar putea să aibă un preţ foarte atractiv, dar dacă în acelaşi timp se desfaşoară o nuntă în sala vecină, probabil că nu ai inchiria nici pe gratis.

sursa:   http://www.andyszekely.ro

Bulimia şi Anorexia

Bulimia constă într-o manifestare de pierdere a controlului în privinţa comportamentului alimentar în timpul ingestiei de alimente şi provocarea vomei după aceea.

Un fapt cu adevărat îngrijorător este că aceste tulburări de alimentaţie au fost cauza multor decese, în special anorexia a cărei rată de mortalitate este de aproape 20%. Adolescentele anorexice îşi percep corpul ca fiind mai gras decât în realitate. Ele nu se pot accepta aşa cum sunt şi asta le face să ţină diete drastice, să aibă impresia că oricât de puţin ar mânca, alimentele le fac să se îngraşe. Prin urmare, le sunt afectate nu numai relaţiile cu cei din jur, dar şi activitatea zilnică.

Care sunt cauzele?

Adesea severitatea cu care părinţii îşi cresc copiii poate să le creeze acestora, la adolescenţă, probleme psihologice din cauza limitelor impuse în familie. Un alt factor care poate duce la apariţia anorexiei este dorinţa de a fi pe placul anturajului. Părerea prietenilor are o importanţă foarte mare la vârsta adolescenţei, iar tinerele trăiesc cu senzaţia că dacă sunt mai slabe, sunt şi mai atrăgătoare. De aceea, este greu să accepte că au o problemă de sănătate. În schimb, adolescentele care suferă de bulimie sunt dispuse să primească ajutor din partea unui psihoterapeut. Sunt conştiente de faptul că se confruntă cu o afecţiune.

1% din adolescente suferă de anorexie, în timp ce bulimia afectează 2-3% dintre  tinere

Explicaţia e simplă: se întâmplă adesea ca persoanele cu anorexie nervoasă să accepte tratamentul şi să câştige în greutate, menstrele să revină, însă “blocajul mental” să nu fie reparat complet: încep să mănânce mult, apoi se căiesc si-şi autoinduc voma.

Astfel, din anorexici devin bulimici. Vărsăturile repetate produc dezechilibre hidroelectrolitice importante ce atrag complicaţii (slăbiciune musculară, palpitaţii, convulsii, etc.) ce vor cauza o scădere agresivă a greutăţii! Bulimia poate duce la dispariţia menstrelor şi a libidoului.

Destul de frecvent apar probleme cu alcoolul sau chiar dependenţa de droguri.

Problemele psihiatrice nu-i ocolesc nici pe bulimici: depresie, anxietate, boala obsesiv compulsivă, etc. Toate acestea, combinate cu tendinţele spre impulsivitate, face ca rata de suicid să fie crescută şi în rândul lor.

Cum se diagnostichează?

Cel mai uşor se recunoaşte un anorexic prin scăderea marcată în greutate, mai greu este să-l convingi să meargă la doctor. “Mâncăciosul” se dă de gol prin greutatea excesivă, iar cel mai greu de diagnosticat este bulimicul.

Datorită “acţiunilor compensatorii” bulimia nervoasă nu produce o modificare importantă a greutăţii corporale, iar bolnavul este mult prea timid şi introvertit pentru a-şi împărtăşi necazul, putând ascunde ani de zile calvarul prin care trece.

Esenţial este ca diagnosticarea să fie făcută cât mai devreme, pentru că este mult mai greu de reparat un obicei alimentar devenit rutină.

La primul consult medicul va face o examinare fizică atentă (completată cu analize de laborator) pentru a putea exclude alte cauze ale pierderii în greutate: suferinţe digestive, psihice sau eventual diverse tipuri de cancere sau infecţii (tuberculoza, etc.).

Dacă tulburarea de comportament alimentar a fost diagnosticată, medicul va decide dacă poate fi tratată ambulator (fără internare) sau dacă se impune internarea în spital. Este necesară internarea de urgenţă când:

*  A  scăzut rapid în greutate într-o perioadă scurtă de timp

*  Dezechilibre metabolice marcate

*  Depresie severă cu risc de sinucidere

*  Episoade severe de abuzuri alimentare urmate de “acţiuni compensatoare”(vomă, purgative, diuretice, clisme)

*  Psihoză

De ce?

Tulburările comportamentului alimentar nu pot fi atribuite cu stricteţe numai unei singure cauze, factorii care duc la apariţia acestor boli sunt multipli: ţin de ereditate, de ambientul psihosocial, de personalitate şi, nu în ultimul rând, de modificările biochimice de la nivelul sistemului nervos central. Se pare că anorexicii, bulimicii şi “mâncăcioşii” dezvoltă aceste tulburări ca mecanism adaptativ la stres şi anxietate.

Cum tratăm?

Pentru a fi eficient, tratamentul trebuie să includă o întreagă echipă formată din medicul internist, (se ocupă de complicaţiile medicale) nutriţionist (coordonează reluarea unei alimentaţiei corecte) şi psihoterapeut (psiholog, psihiatru) care prin diferite tehnici (terapia individuală, cu familia, sau în grup) va căuta să îndrepte cauzele subtile care au indus modificarea de aşa amploare a comportamentului alimentar.

S-au folosit cu oarecare rezultate şi medicamente antidepresive însă datele obţinute nu sunt deocamdată foarte convingătoare. Familia şi prietenii trebuie să se informeze cât mai mult asupra acestor probleme pentru că ei formează poate latura cea mai importantă a terapiei, cu excepţia zilelor de internare. Suferindul intră în contact cu medicii sau psihologul doar câteva ore pe săptămână, în timp ce familia îi este aproape în restul timpului!

Grasu Maria Mădălina   a XI-a F

Infracţiuni moderne

Da, e adevărat. În ziua de azi mulţi adolescenţi încă de la vârste fragede cum ar fi 15 sau 16, ajung sa comită infracţiuni cu ajutorul calculatorului, internetului şi cu al unui program destul de bun sau cine ştie ce alte coduri.

Dar totuşi se pune o problemă. De ce? Pentru distracţie nu ar fi totuşi răspunsul, dar pentru o mică infracţiune da. Cu ajutorul unui cod şi un click, poţi ajunge foarte bine în sistemul unei bănci şi să devii miliardar. Unii au făcut de multe ori asta şi au plătit scump. De ce? Se poate depista foarte uşor.

Ziarele americane au publicat numeroase articole care spuneau Un anumit hacker a spart un anumit sistem informatic, însemnând de fapt Un anumit expert în calculatoare a spart un anumit sistem informatic. Folosirea termenului este corectă, căci dacă oamenii respectivi n-ar fi fost experţi în calculatoare, nu ar fi putut sparge astfel de sisteme (pe atunci nu apăruseră haxorii, adică crackeri care nu se pricep la programare şi utilizează pentru spart programele făcute de alţii). Dar asocierea cuvântului hacker (expert în calculatoare) cu operaţiuni imorale şi/sau ilegale este doar „între urechile” publicului larg, care a citit astfel de articole, şi a ramas cu impresia greşită (prejudecata, stereotipul) că hackerii (în general) ar fi nişte infractori.

Că a fi hacker sau cracker sunt două lucruri diferite, o arată hackerii Steve Gibson şi Eric Steven Raymond. Gibson precizează: „Vreau să consacru acest moment pentru a-mi demonstra recunoştinţa pentru enorma influenţă pe care munca altruistă a comunităţii mondiale de hackeri a avut-o asupra cunoaşterii pe care am dobândit-o. Ei nu sunt «crackerii» maliţioşi şi nici «script-kiddies» care sparg, fură, strâmbă şi distrug, abuzând astfel de cunoaşterea pe care au dobândit-o de la alţii, ci ei sunt adevăraţii hackeri – în înţelesul originar al termenului – care râvnesc la cunoaştere, pricepere şi putere tehnologică pentru valoarea lor intrinsecă.

Tipuri de fraudă informatică

Criminalitatea informatică din ţara noastră are un caracter predominant financiar

l.  Hackeri. Dacă în primii ani după 1989, presa românească şi internaţională scria despre arestări ocazionale de unor studenţi care se îndeletniceau cu accesarea neautorizată a unor reţele informatice pentru amuzamentul propriu (aşa-numiţii hackeri), în ultimii ani se vorbeşte tot mai mult de grupări infracţionale româneşti extrem de bine organizate care derulează operaţiuni complexe de fraudă informatică. Tipul de escrocherie online cel mai frecvent asociat cu România este organizarea licitaţiilor frauduloase, în urma cărora clienţi din întreaga lume rămân şi fără bani, şi fără produsele cumpărate pe Internet.

2.  Phishing. Acest tip de fraudă presupune copierea site-ului unei instituţii financiare sau administrative cu scopul de a determina clientul să-şi introducă informaţiile personale într-un formular online. Acest furt de identitate este deseori urmat de deschiderea unui cont de carte de credit pe numele victimei.

3.  Skimming. Al treilea tip de fraudă informatică la care România excelează, aşa-numitul skimming, constă în înregistratul ilegal al datelor introduse într-un bancomat de către un client. Pe fondul înmulţirii acestor tipuri de infracţiuni.

Dar acum întrebarea de final: eşti dispus să-ţi asumi riscul unei asemenea “cariere”?

Eu spun: gândeşte de 2 ori.

Iolanda Grecu  a IX-a  E

Source: www.wikipedia.org

Depresia la ADOLESCENŢI

Depresia în rândul adolescentului este un subiect delicat. Încă de la vârsta de 14 ani, majoritatea copiilor încep să treacă prin schimbări emoţionale importante. După cum bine ştim, este perioada în care încercăm să ne câştigăm independenţa faţă de părinţi, să ne impunem punctul de vedere în faţa altora, perioada în care ne îndrăgostim pentru prima dată, în care ne dezvoltăm personalitatea.

Potrivit cercetătorilor de la U.S. National Library of Medicine, din cauza transformărilor fizice, emoţionale şi hormonale pe care le suferă în perioada adolescenţei, tinerii sunt cei mai predispuşi spre depresie. Fraze ca „Nimeni nu mă înţelege”, „Şcoala nu ajută la nimic” sau „Viaţa nu are niciun rost” sunt câteva dintre teoriile în care cred adolescenţii depresivi şi de care trebuie să ţinem seama.

In ultimii 20 de ani numărul de adolecenţi ce prezintă episoade depresive a crescut foarte mult încât se poate considera o adevărată problemă de sănătate publică. Acest fapt se află la originea eşecurilor şcolare, a tulburărilor de caracter, a unor conduite suicidare, mai ales a conduitelor de dependenţă.

Fetele  şi băieţii nu îşi exprimă depresia în acelaşi fel. Fetele manifestă această  tulburare prin preocupările lor privind imaginea corpului, greutatea, dureri mai mult sau mai puţin difuze, care neliniştesc la prima vedere, dar a căror intensitate persistent, mai ales luarea în considerarea apelului implicit  care trebuie extrem de atent evaluat.

Băieţii exprimă depresia într-o formă comportamentală agresivă descarcându-şi astfel tensiunea, suferinţa pe care o resimt în relaţie cu imaginea negativă pe care o au despre ei înşişi, ascunsă printr-o aparentă insolenţă sau o reacţie violentă, acestea nefiind decât expresiile ei manifeste.

Principalele cauze ce duc la depresie ar fi:

1. Unul dintre factorii care pot duce la depresie în rândul tinerilor este implicarea acestora într-un eveniment stresant, cum ar fi moartea unui membru al familiei sau divorţul părinţilor.

2. Abuzul sexual în copilărie poate constitui un factor de depresie.

3. O boală cronică poate declanşa depresia în rândul adolescenţilor.

4. Lipsa abilităţii de socializare este un factor care poate duce la depresie.

5. Tinerii care locuiesc împreună cu alte familii ai căror membri suferă de depresie se pot îmbolnăvi.

Printre acestea face parte şi lipsa somnului sau orele târzii de culcare.

Din cauza faptului ca aceste cazuri sunt din ce în ce mai prezente în viaţa de zi cu zi, am putea contribui şi noi la liniştea lor sufleteasca. Cum? Putem începe prin a încerca să-i susţinem sufleteşte, prin a fi un bun confident, însă trebuie să ţinem seama de faptul că nu trebuie să fim prea exigenţi sau autoritari cu ei. Aceşti copii trebuie luaţi în serios, oferă-i încredere şi soluţii pe care i le poţi împărtăşi chiar din experienţa ta de viaţă. Insă, nici ajutorul specialiştilor nu este de lepădat!

Cum să recunoşti un adolescent depresiv? El are:

1.            Schimbări bruşte ale stării de spirit

2.           Schimbări comportamentale

3.            Schimbări ale mentalităţii

4.            Schimbări ale funcţiilor biologice

5.            Problemele şcolare

6.            Consumul de droguri sau alcool

Pancu Ruxandra  a XI-a F

PRIETENIA

„Prietenia cutreieră în ritm de dans  pământul şi ne invită pe toţi

să ne redeşteptăm pentru preamărirea fericirii.”

„Cultul purităţii dă primei dragoste un fel de sanctificare:

pasiunea gaseşte, pentru a se exprima, acente de religiozitate;

fervoarea ia cu plăcere drumul renunţării; fiinţa iubită nu este decât

proiecţiunea personificată a idealului pe care îl poartă în sine.”

In dialogurile de astăzi cu adolescenţii, se vorbeşte din ce în ce mai mult despre prietenie. In zilele noastre asistăm foarte des la forme negative de manifestere a prieteniei, de la cele exteriorizate în conduită până la cele exprimate în limbaj.

Prietenia este specific umană, fapt semnalat încă de Aristotel (chiar înaintea lui Epicur), care considera că „nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpâneşte toate bunurile lumii.  Un asemenea mod de a gândi prietenia pune însă în lumină nu numai caracterul specific uman, ci şi natura ei  socială,  exprimând un anume tip de relaţii sociale, în centrul cărora se află omul. Măsura în care omul se angajează, ca fiinţă socială, în acest complex sistem de relaţii, conţinutul lor constituie, în acelaşi timp, un criteriu de apreciere a valorii sale sociale. În acest sens trebuie să înţelegem adevărata semnificaţie a proverbului: „Spune-mi cu cine eşti prieten, ca să-ţi spun cine eşti.”

În cadrul tezaurului de gândire şi înţelepciune care a fost gândirea filozofică a Greciei antice găsim explicit formulată teza potrivit căreia prietenia reprezintă un important criteriu de apreciere a valorii sociale a omului. O aflăm de la Democrit care spunea că:”Nu merită să trăiască cine nu are măcar un singur prieten” adică nu ai dreptul la viaţă dacă nimeni n-a recunoscut în tine o valoare socială, un aliat posibil pe drumul adesea lung şi anevoios către realizarea ţelurilor vieţii. Tot în antichitate a apărut şi primul imn al prieteniei. Este vorba de prietenia dintre Ahile şi Patrocle, eroii Iliadei, cunoscuta capodopera a lui Homer. Când Patrocle moare în luptă, ucis de Agamemnon, Ahile îl plânge sincer, cu o sfâşietoare durere. În aceste momente de dramatice zbuciumări sufleteşti, adresându-se mamei sale zeiţa Thetis el mărturiseşte ca şi-a iubit prietenul ca pe sine însuşi In antichitatea romană, Cicero a pus în evidenţă câteva aspecte importante ale „prieteniei curate”, şi anume devotamentul pe de o parte, faptul că deosebirile de opinii nu  prejudiciază, prietenia pe de alta.

Prietenia este, de asemenea o formă de manifestare a cunoştinţei de sine, a capacităţii fiinţei umane de a se raporta pe sine la alţii. Într-adevăr, omul are nevoie să se vadă pe sine şi „din afară”, că într-o oglindă, dar nu înşelătoare, ci care reflectă corect personalitatea, fără a o denatura, într-o formă sau alta, sub un aspect sau altul.

Natura socială a prieteniei ni se reliefează şi prin aceea că ea se exprimă şi printr-o formă superioară de afectivitate. Într-adevăr, sentimentul prieteniei este superior unei simple emoţii; el nu izvorăşte din satisfacerea unor trebuinţe biologice şi nu încetează o dată cu satisfacerea acestora. Sentimentul prieteniei derivă nu numai din natura biologică a omului, ci din nevoia de satisfacere a unor trebuinţe sociale, din nevoia de relaţie cu alţi oameni, din nevoia de afectivitate; se formează treptat, este puternic şi de lungă durată.

CÂT  DE  PUTERNICĂ  POATE  FI  O  PRIETENIE  ?

Prietenia adevarată, se  bazează pe încredere reciprocă şi spirit de sacrificiu, se caracterizează printr-o puternică încărcătură morală de cinste, devotament, respectarea cuvântului dat ceea ce o face să fie nu numai generatoare de fapte măreţe, ci şi de un optimism reconfortant, luminos, specific uman.

Prietenia este nu numai parte din fiinţa noastră socială şi o trăire afectivă, puternică şi de lungă durată ci şi o manifestare intensă, deosebit de bogat. În ceea ce priveşte exemplele solicitate, recunoaştem adevărul că ele au darul de a intensifica trăirile sufleteşti ale tinerilor şi ajută la o mai bună înţelegere a fiecărui aspect al prieteniei. Condiţia? Să fie cât mai aproape de viaţă, de experienţa reală a adolescenţilor. Sunt şi cazuri în care prietenia se leagă ântre oameni cu aceleaşi aspiraţii, aceleaşi idealuri, care gândesc la fel despre un aspect sau altul al vieţii sociale, al relaţiilor dintre oameni despre anumite evenimente istorice etc.  Prietenia poate fi considerată un lucru vital.

Mihai Iuliana   a XI-a F

Dragoste adolescentină

A iubi este însă legea vieţii. Este una dintre cele mai sublime acţiuni pe care o poate realiza o fiinţă umană. Atunci când un om nu iubeşte, înseamnă că are o inimă rece, moartă, iar toate acestea se datorează celor care au ciuntit ce era bun din acel om şi au lăsat ce era rău.

Iubirea apare în sufletul omului când se naşte, iar aceasta este întreţinută pe parcursul vieţii de diverse sentimente pe care le nutresc cei din jur, dar şi de sentimentele care înfloresc în acel corp.

În perioada adolescenţei, se nasc tot felul de afecţiuni între tineri pe care aceştia le confundă cu altele, iau diverse decizii, îşi creează o opinie legată de viaţă, se încăpăţânează să asculte de cei din jur, apar idilele cu persoanele de sex opus. Din idilele care se formează, iau naştere diverse sentimente, sentimente care pot fi confundate cu dragostea.

E limpede ca dragostea şi-a căpătat o reputaţie propre, ridicându-se mereu la înălţimea aşteptărilor. Chiar dacă un adolescent este cu o persoană de câteva zile, acesta cunoaşte prea bine sentimentul de fericire, însoţit de bătăile nebuneşti ale inimii, pe care la are atunci când este lângă parteneră. Toate acestea sunt consecinţele feromonilor care joacă un rol foarte important atunci când doi oameni se îndrăgostesc unul de celalalt.

Feromonii sunt substanţe chimice invizibile, eliberate inconştient de corpul uman, precum şi de cel al altor mamifere, substanţe care pot semnala multe lucruri, printre care dorinţa sexuala şi informaţia genetică de bază.

Comunicarea între tinerii din ziua de azi se face într-un mod diferit. Unii se bazează pe diferite interese, în timp ce alţii ştiu să preţuiască într-un mod onest prietenia de care dispun, dar bineinţeles, toţi suntem unici şi avem opinii proprii şi nu putem concluziona că toţi gândim la fel.

“Dragostea” care se formează la vârsta adolescenţei poate să fie efemeră dar poate să fie şi veşnică. Sentimentul care apare, pentru o persoană îndragostită, este de extaz. Nimic nu este mai frumos şi mai plăcut decât să radiezi, să simţi cum pluteşti, cum acea stare de euforie nu poate să dispară, cum bătăile inimii se intensifică la fiecare privire a partenerului. În acele momente, uiţi de ceilalţi din jurul tău, îţi creezi în minte o insulă care îţi aparţine ţie şi partenerului. La şcoală, eşti distras de gândurile care apar în mintea ta, legate de lucrurile pe care le faci împreună cu persoana iubită şi căreia îi acorzi toată atenţia, trimiţi sms-uri peste sms-uri, aştepţi să se termine mai repede orele, pentru a te îndrepta după, într-un parc sau în alt loc în care să poţi sta alături de partenerul tău.

Baciu Georgiana   a X-a  F

Cuplurile de adolescenţi

Când să te îndrăgosteţti dacă nu la vârsta adolescentină? Perioada în care tot ce zboară se mănâncă, când simţi că pluteşti şi eşti cu capul în nori.

Să vorbim puţin despre cuplurile de adolescenţi, dar despre cele solide, de viitor, pentru că de la a veni şi a spune: “am ieşit aseară cu W, deja formam un cuplu” şi până la acea unitate în adevăratul sens a cuvântului este drum lung.

Există dragoste adevarata la 17 ani, se pot forma la această vârsta relaţii cu adevarat închegate? Evident că DA! Deşi trăim într-o societate în care cuvântul “distracţie” a fost cu totul denaturat, iar cluburile şi ţigările primează, astfel de cupluri chiar există, sunt reale, pe cuvânt! Acea fată care ştie să aprecieze încercarea lui de a o face să zâmbească în momentele grele sau  cadoul banal, pregătit însă cu mare grijă, care nu e tocmai cel mai scump inel din vitrina magazinui de bijuterii şi acel baiat care adoră la ea faptul că este diferită de celelalte şi că nu înecearcă să pară ceea ce nu este cocoţată pe tocuri de 15 cm, alunecând pe gheaţă şi este încântat de pasiunile ei…pun egal şi rezum totul la o frumoasă şi sinceră poveste de dragoste.

Sunt sigură că mulţi se regăsesc în aceste cuvinte, dari avem tendinţa să fim ironici şi să considerăm ca, generaţia de astăzi nu ştie să iubească, că pe vremea “lu` mamaia” era altfel, lucrurile nu stau chiar aşa. Dragoste există, dar firea omului are tendinţa să pună mai mult accent pe aspectele negative ale generaţiei de azi, decât pe cele pozitive.

Grasu Maria Mădălina   a XI-a F

Rolul Muzicii

Pentru învăţare se recomandă muzica barocă care are o structura complexă, dar echilibrată, o textură bogată şi un ritm consistent aproape matematic: Vivaldi, Telemann, Corelli, Haendel, Hayden, Mozart, J.S. Bach, cântecele gregoriene, precum şi unele pise de Shumann, Schubert, Bizet, Beethoven.

Este vorba despre secţiunea tempoului lent din concertele baroce. Această muzica matematic de lentă, liniştitoare, senină, redată de instrumente cu coarde care produc sunete bogate în armonii de frecvenţă înaltă în ritm de patru pătrimi, duce la o stare de relaxare atentă. Dacă nu ai astfel de muzică, poţi să foloseşti un metronom care să bată de 60 de ori pe minut.

Efecte foarte benefice are muzica cântăreţului indian la sitar Ravi Shankar. Se pot folosi şi ritmuri asiatice specifice, acordurile senzuale ale lui Kitaro în Silk Road, China lui Vanghelis sau muzica lui Steven Halpern, mai ales albumul “ Spectral Suite” făcut special pentru mărirea puterii de concentrare la elevi.

Ascultând o astfel de muzică, informaţiile sunt asimilate ca în starea de hipnoză. Efectul produs de muzică nu depinde de gusturile elevului, deşi cu timpul va deveni plăcut să o asculte, de aceea nici nu trebuie urmarită melodicitatea.

Este bine ca muzica să fie ascultată la căşti sau folosind două difuzoare (sunetul perceput este virtual. implicând ambele emisfere cerebrale).

Bibliografie: Tehnici de superînvăţare, Oana Panagoret şi C. M. Armeanu,A.I. 5., p 27

Mihai Iuliana  a XI-a  F

Învăţarea în stare de transă

Cand faci o muncă prea dificilă eşti copleşit de un sentiment de nesiguranţă sau chiar de teamă. Pe de altă parte, când sarcina este prea uşoară, gândurile zboară în altă parte, plictisite. Astfel de sentimente negative creează un bruiaj mintal care te distrage de la munca pe care o efectuezi. Atunci cand simţi că în minte se infiltrează zgomotul sub forma unor gânduri parazitare care nu au nicio tangenţă cu acţiunea pe care o faci, ceea ce faci atunci este ori prea uşor, ori prea dificil pentru tine.Daca ajustezi activitatea, astfel încât să absoarbă toti cei 126 de biţi corespunzători atenţiei totale, vei bloca zgomotul gândurilor parazite.

Orice activitate care poate umple cei 126 de biţi te poate trimite într-o stare specială. In acele momente experimentezi un sentiment profund în care timpul îngheaţă, neliniştile dispar şi te simţi complet absorbit de ceea ce faci, astfel încât nimic nu pare să mai existe în afara muncii de efectat. Concentrarea atenţiei este atât de mare, încât nu mai percepi decât ceea ce este strâns legat de acţiunea respectivă pierzând noţiunea timpului şi a spaţiului. Toţi cei 126 de biţi pe secundă ai atentiei conştiente sunt folosiţi la maxim.Nu mai există niciun spaţiu liber în care să se strecoare gânduri parazitare. Această stare, care seamănă cu transa, este indusă numai de o concentrare foarte intensă. Se crede că o astfel de concentrare ar presupune o activitate corticală, mai intensă; în stare de transă,  atenţia este foarte concentrată dar, în acelaşi timp, relaxată. Chiar şi lucrurile cele mai complicate se fac cu un efort minim, deoarece în transă creierul este foarte “calm”. În stare de transă, orice muncă, chiar care părea altuia foarte grea şi chiar vlăguitoare, devine odihnitoare şi energizantă şi omul acţionează la capacitatea maximă. Pentru că în stare de transă te simţi foarte bine,  ea este,  intrinsec,  o răsplată.

Mai ales în domeniul creaţiei, reuşita necesită o implicare totală deoarece numai în transă se realizează măiestria.

Bibliografie: Tehnici de superînvăţare, de Oana Paragoret şi C.M. Armeanu, C.IV.6

Mihai Iuliana  a XI-a  F

HIV – eşti şi tu în pericol

SIDA (Sindromul Imunodeficienţei Dobândite), este o afecţiune a sistemului imunitar, caracterizată prin infecţii oportuniste, neoplasme, disfuncţii neurologice şi o mare varietate de alte sindromuri. (Acronimul SIDA provine din limba franceză: Syndrome d’Immuno-Deficience Acquis. Pe plan mondial se mai foloseşte şi acronimul AIDS, provenit din limba engleză: Acquired Immune Deficiency Syndrome.)

Afecţiunea dezarmează sistemul imun, lăsând organismul fără apărare în faţa unei serii de infecţii şi cancere (sistemul imun este un sistem cu care organismul nostru este înzestrat, oferind capacitatea de a rezista în faţa unor – sau a elimina – agenţi străini: microbi, viruşi sau alte particule producătoare de boală). SIDA este definită ca un sindrom, deci este o condiţie asociată unei serii de semne şi simptome. Acestea au ca gazdă în primul rând tubul digestiv şi sistemul nervos, dar acompaniază şi alte infecţii şi cancere.

Dimensiunile epidemiei

În lume exista peste 35 milioane de persoane cu infecţie HIV, peste 14 milioane de cazuri de SIDA; apar 16 mii de infecţii noi pe zi şi aprox. 6 milioane pe an.

Vârsta cu prevalenţa cea mai mare de infectare HIV este adolescenţa. De aceea, se pune problema necesităţii unei schimbări corespunzătoare a opticii adolescenţilor faţă de de activitatea sexuală  datorită SIDA. Statisticile arată că la fiecare 6 sec. are loc o nouă infectare cu HIV.

De ce tinerii îşi asumă riscul?

Pentru a fi acceptaţi de anturaj, pentru a-şi îmbunătăţi imaginea de sine, pentru a prelua controlul propriei lor vieţi şi, uneori, pentru a-şi exprima opoziţia faţă de autoritatea părinţilor sau a societăţii. Alt motiv este acela că vârsta apariţiei menarhei a scăzut în ultimul secol. Femeile din secolele trecute aveau prima menarhă între 15 şi 18 ani. Se căsătoreau la 17-18 ani. Aveau, deci, un interval de maturizare sexuală scurt şi, deci, se luptau mai puţin cu impulsul sexual.

Contaminarea

La toxicomani folosirea în comun a seringii poate fi, de asemenea, un mod de transmitere prin consumul de droguri pe cale intravenoasă. Grupul homosexualilor este considerat ca fiind un grup de risc, din cauza schimbului des de parteneri şi a contactului sexual anal. Transfuziile de sânge şi produsele preparate din sânge pot, de asemenea, prezenta un risc de contaminare cu HIV. Riscul de transmitere HIV de la mamă la făt intrauterin sau la naştere în travaliu este considerat ca fiind de 10-30%. O modalitate de transmitere din păcate des întâlnită prin anii ’80 din secolul trecut, este cea parenterală, prin folosirea de seringi contaminate în cazul toxicomanilor dependenţi de droguri injectabile.Un grup de risc reprezintă şi personalul sanitar, care poate veni în contact cu secreţiile şi sângele pacientului infectat, riscul direct reprezentând înţepături, tăieturi sau contactul direct pe pielea lezată neprotejată corespunzător.

Cine sunt pacienţii cu infecţie HIV/SIDA?

Sunt oamenii care apelează la sex şi drog pentru a-şi implini nevoile, oameni care nu ştiu că sunt iubiţi şi că au valoare. Sunt semenii noştri care nu au experimentat dragostea, iertarea şi harul, oameni care nu se preţuiesc şi nu le pasă îndeajuns de ei înşişi. Ei sunt copiii, fratţi şi surorile noastre!

Este SIDA pedeapsa lui Dumnezeu?

Creştinii tind să creadă că aceia care se infecteaza cu HIV duc o viaţă păcătoasă şi, deci, este normal ca Dumnezeu să-i pedepsească astfel. Ce spune Biblia?

“În vremea aceea au venit unii şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor Galileeni al caror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor.

· Credeţi voi, le-a zis Isus, că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi Galileeni pentru că au paţit astfel?

· Eu vă spun nu, ci dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel.

· Sau acei optsprezece inşi peste care a cazut turnul din Siloam şi i-a omorât. Credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim?

· Eu vă spun: Nu, ci dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”

Baciu   Georgiana    a X-a F

Sinuciderea în rândul ADOLESCENŢILOR

Conform unui studiu recent, suicidul ocupă primul loc în topul macabru a deceselor în rândul adolescenţilor. Vârsta acestora variază între 14 şi 19 ani, studiul fiind valabil pentru Europa şi Statele Unite ale Americii unde pe locul doi se clasează accidentele de maşini.

Cele mai des întâlnite semne ale sinuciderii sunt:

- O tentativă precedentă, chiar dacă la final s-a dovedit pur şi simplu o metodă de a atrage atenţia.

- Discuţii de genul “aş vrea să mor” sau “cred că dacă aş muri, lumea ar fi mult mai fericită”.

- Implicarea repetată în activităţi periculoase, care până acum erau excluse din lista de activităţi.

- Devieri de temperament. Episoade depresive urmate de momente de fericire, lipsite de un motiv bine conturat.

- Refuzul de a accepta complimente, câteodată insoţite de furie sau tristeţe.

- Expresii faciale ce denota tristeţe sau lipsă de ajutor şi înţelegere.

- Schimbări drastice în comportament, cercul de prieteni, aparenţe.

- Schimbări în greutate, program de somn, activităţi fizice sau psihice.

- Separarea de cercul de prieteni, familie sau alte activităţi aferente.

Sunt ameninţările reale sau doar un mod de a atrage atenţia?

Chiar dacă mulţi tineri recurg la ameninţări pentru a atrage atenţia, este imposibil să-l găseşti pe acel om care chiar este hotărît să meargă până la capăt. Aşa că repetăm, orice ameninţare de sinucidere trebuie luata în serios şi tratată ca atare.

De ce sinuciderea este atât de populară în rândul tinerilor?

Greu de spus. Din punct de vedere psihologic, adolescenţii îşi fac mult prea multe griji. Dorinţa de a se integra, de a face parte dintr-o comunitate, presiunea constantă pentru a deveni un copil bun, toate acestea reprezintă un stres enorm pentru adolescenţi.

Caracteristici ale adolescentului aflat în situaţia de risc suicidar:

· Funcţionare familială perturbată;

· Trăirea unor experienţe emoţionale dificile, cum ar fi pierderea unei persoane apropiate sau experimentarea unor evenimente traumatizante;

· Trăirea unui suicid în cadrul familiei sale sau în rândul cercului de prieteni;

· Identificarea cu o persoană pe care a pierdut-o şi în care vede un model;

· Dificulăţti de identificare sexuală, homosexualitate;

· Adoptarea unor comportamente deviante: delincvenţa, prostituţie,

· Consum de droguri, alcool, medicamente;

· Fuga de acasă, plasamente multiple în centre sau în familii substitutive;

· Una sau mai multe tentative anterioare de suicid

INTERVENTII care ajuta

- Rupeţi izolarea pe care tânărul o trăieşte şi abordaţi direct subiectul suicidului. A vorbi despre suicid nu îndeamnă către trecerea la act, ci dimpotrivă, acest lucru ajută persoana să iasă din izolare, să-şi exprime suferinţa, ii ofera posibilitatea să întrevadă şi alte căi. Daţi-i posibilitatea să vorbească despre lucruri care îl preocupă. Indemnaţi-l să exprime ce simte şi trăieşte în raport cu situaţia sa.

- Evitaţi saăminimalizaţi dificultăţile tânărului, ceea ce pentru dumneavoastra poate aparea ca fiind o problemă minoră, pentru el reprezintă o problemă majoră.

- Evaluaţi rapid posibilitatea unei urgenţe suicidare verificând dacă există idei suicidare continue, dacă dispune de mijloace prin care să-şi poată lua viaţa, dacă a ales locul şi momentul pentru a o face. Tânărul trebuie ajutat saăse liniştească, să accepte să-şi amâne gestul şi să fie de acord să primească ajutor profesional.

- Ajutaţi-l să-şi crească stima de sine încurajându-l în progresele pe care le face, în comportamentele independente. Trebuie să evitaţi să faceţi lucrurile în locul lui şi să ăăîncercaţi să favorizaţi autonomia sa respectând limitele şi capacităţile tânărului.

- Incurajati-l sa-si reia activitatile care ii plac sau care ii placeau, in masura in care este capabil şi în ritmul său.

- Aveţi grijă să nu îi lăsaţi la îndemână medicamente, obiecte periculoase, etc.

· Nu luaţi totul pe umerii dumneavoastra şi nu actionaţi singur, solicitaţi ajutorul persoanelor apropiate sau al unui profesionist.

- Nu-l sfidati, nu-l provocaţi în legătură cu sinuciderea.

- Evitaţi să-i oferiţi propriile “reţete de fericire”, ceea ce este bine pentru dumneavoastră nu este neapărat bine şi pentru ceilalţi.

- Evitaţi să-i faceţi promisiuni pe care nu le puteţi onora.

- Incercaţi să desfiinţaţi unele mituri pe care le au adolescenţii, ca de exemplu: adulţii nu îi pot ajuta, adulţii nu îi iau în serios pe adolescenţi, adulţii vor profita şi îi vor pedepsi pentru greşelile făcute, vor crede că tânărul este bolnav, etc.

Delea  Georgiana  a XI-a F

Adolescenţa şi consumul de droguri

Consumul de droguri reprezintă o problemă de mare importanţă şi complexitate pentru noi toţi. El semnifică o speranţă sau o provocare pentru tineri, o problemă serioasa pentru părinţi şi pedagogi şi un semnal de alarmă pentru societate.Adolescenţa este

vârsta la care apărea nevoia de identificare, de a se găsi şi înţelege pe sine şi pe cei din jur.

Este vârsta experienţelor personale, vârsta căutării coordonatelor proprii ale sufletului şi corpului, vârsta descoperirii dimensiunilor realităţii. O parte negativă a vieţii adolescentului de azi o reprezintă consumul de droguri şi alcool. Întrebarea ar fi: Ce îi determină pe aceştia să recurgă la consumul acestor substanţe toxice? Adolescenţa este o perioadă de experimentare a unor lucruri noi; adolescenţii consumă alcool şi droguri din multe motive, de la curiozitate şi teribilism, până la reducerea stresului şi acceptarea în diferite grupuri. Însă, oricare dintre aceste motive nu este suficient de plauzibil pentru a-ţi pune în pericol sănătatea şi viaţa.

Deşi par două lucruri la modă, ele nu au un efect pozitiv asupra organismului, lucru ştiut de noi toţi. Abuzul sau dependenţa de alcool pot apărea brusc sau gradat, la diferite vârste. Pe când în cazul drogurilor, se spune că este suficient să încerci odată pentru ca dorinţa de a încerca încă o dată şi încă odată să ia amploare.

Drogul are de multe ori forma unei experienţe care reuneşte: curiozitatea, dorinţa de a încerca ceva nou, de a experimenta, dorinţa de a-ţi ridica performanţele intelectuale şi chiar dorinţa de a fi modern pur şi simplu. Autorii americani care au studiat fenomenul, au demonstrat că există o adevarată “foame” de a descoperi şi cunoaşte realitatea înconjurătoare în toate ipostazele incitante şi sensurile ei profunde.

Un alt aspect deosebit este că drogul începe să fie din ce în ce mai prezent în principalele grupuri în care se poate afla adolescentul la această vârsta: anturajul şi scoala. Este ceea ce determină formarea unui model biopsihosocial, care este dezvoltat de interacţiunea dintre factorii psihologici, de mediu şi cei fiziologici.

Astfel, schimbările datorate dependenţei trebuie interpretate prin raportarea nivelului individual la contextul sociocultural în care are loc comportamentul dependent-consum de droguri, la mediul din care face parte tânărul adolescent. Personalitatea în formare a acestuia este într-o permanentă căutare de repere valorice, de modele şi puncte de referinţă. Drogul şi consumatorii lui (liderii în special) pot îndeplini de multe ori aceste roluri.

Astfel, cei care cercetează acest fenomen spun că halucinogenele le permit consumatorilor “să plutească”; este un voiaj care îi face să iasă din dificultăţile şi contradicţiile cotidiene şi să se simtă stăpâni pe situaţie. Adolescenţa este şi vârsta tensiunilor emoţionale şi angoaselor, aparent insurmontabile şi de neînţeles pentru cei din jur. De multe ori, pentru adolescenţii bulversaţi de propriile întrebări, de barierele şi agresiunile, mai mult sau mai puţin reale, din exterior, drogul pare singura şi cea mai bună soluţie.

În profilul psihologic al tânărului consumator domină trăsăturile nevrotice, dependenţa afectiva, intoleranţa la frustrare, angoasele de separaţie, izolarea şi dependenţa afectivă, iritabilitatea, timiditatea şi hipersensibilitatea. Are loc o opoziţie a eului împotriva lumii, pe care o consideră un element agresiv, nedrept şi opresiv. Soluţia pe care adolescentul în cauză o găseşte pentru a rezolva aceste conflicte este retragerea într-o lume construită, determinată şi întreţinută de drog. Această lume îl face fericit, îi satisface instinctele primare, îi estompează pentru un timp conflictualitatea.

Astfel, principalii factori de risc ce pot determina consumul de droguri ar putea fi: toate tulburările emoţionale, anxietăţile, depresiile, însingurările, frustrările şi conflictele interpersonale. Faptul că unii tineri adolescenţi consumă droguri arată în continuare că există baraje de netrecut între oameni şi generaţii.

Riscurile consumului de droguri

Drogurile precum alcoolul, heroina şi tranchilizantele consumate regulat pot duce la modificarea reacţiilor biochimice normale din organism şi dacă nu se continuă administrarea dozelor apar simptomele specifice abstinenţei (tremurături, transpiraţii, simptome asemănătoare gripei). În plus, din cauza faptului că sunt depresoare, ele încetinesc reacţiile organismului şi produc o stare de somnolenţă, capacitatea de coordonare a mişcărilor este afectată iar persoana poate cădea şi se poate accidenta cu uşurinţă.

Drogurile precum amfetaminele, cocaina, ecstasy sunt stimulente puternice, ducând la o descărcare de energie care poate fi fatală în cazul celor care au probleme cu tensiunea arterială.Riscul consumului regulat sau în cantitate mare consta în aparitia tulburarilor respiratorii si a constipatiei cronice. Din punct de vedere psihic pot apărea: anxietate, schimbări ale stării de spirit, paranoie si pierderea poftei de mâncare. Toate acestea acumulate, în timp, duc la scăderea greutăţii corporale şi a rezistenţei naturale la îmbolnăviri.

Jurnal

..Ce fel de bine îti e de la heroină..

La început, dacă te-ai injectat, simţi o căldură în tot corpul, caldura care ajunge la ceafă. Eşti tot mai indiferent faţă de ceilalţi, de griji. Apoi ai în tine o stare de iubire, de fericire, îti vine să pupi pe toată lumea, ba chiar te apucă un fel de hărnicie, unii se apucă de curaţenie prin casă. După aia începe să te roadă conştiinţa, de câte ori tragi zici: “Gata, dom le, de azi nu mai trag” şi eşti hotărât să te laşi, dar cât eşti sub efect. Când nu mai eşti sub efect, nu mai vrei sa te laşi. Şi încă ceva: vomiţi; când esti sub efect, vomiţi cu uşurinţă orice ai pune în gură, dar nu e aşa atunci când ţi-e rău, doar că nu-ţi mai trebuie nimic şi după ce verşi te simţi uşurat…

…Şi ce simţi când îti e foarte rău

Dacă ai tras foarte mult, simţi aşa, ca şi cum te-ar fi trăznit. Ori adormi, ori începi să vomiţi instantaneu, ori ai dureri foarte mari de cap, nu vezi bine, nu poţi să te relaxezi, nu poţi să te deplasezi, nu vorbeşti coerent, şi se face scârbă de marfă, că nu e ca la cocaină să-ţi vină să tragi mereu. Dacă sunt unii care fumează heroină în preajmă, nu le suporţi mirosul. Până la urmă tot adormi, ca într-un fel de leşin. Ei, dar când îti lipseşte heroina, vomiti nasol de tot parcă ţi-ar fi rău din stomac. Şi pe urmă ai dureri, dar nu doar de oase, ci te doare tot corpul ca şi cum ai fi fost bătut. Şi pielea… nu suporţi să te atingă nimeni, nici măcar să te mângâie sau să te întrebe ceva, eşti foarte irascibil, îţi curg ochii și nasul. Simţi o disperare mare, să faci rost de bani ca să-ţi faci doza. Eşti disperat pur şi simplu…

Depistarea

Se consideră că nu există o explicaţie unică pentru consumul de droguri. Semnele directe sunt puţine, ceea ce face dificilă depistarea certă. Modul de viaţă se schimba şi se remarcă prin:

• absenteism la şcoala sau în activitatea profesională;
• scăderea randamentului (lipsa concentrării, pierderea memoriei);
• modificări bruşte de dispoziţie fizică (oboseală, somnolenţă excesivă) şi afectivă (de la fericire la tristete);
• halucinaţii;
• irascibilitate;
• agresiune;
• dezinteres pentru hobby-uri, pentru muncă, pentru prieteni mai vechi;
• minciună (împrumuturi nejustificate, întoarceri nocturne acasă, prietenii dubioase);
• sustragere de bani sau de obiecte din casă;
• pete sau semne de înţepături pe corp sau haine;
• un miros particular, înfăţişare fizică precară;
• posesie de substanţe (sub formă de prafuri, tablete, capsule) seringi, ace.

Pancu Ruxandra  a XI-a F

Body-piercingul a căpătat amploare

Un fenomen asemănător este piercing-ul, a cărui modă ia amploare într-un mod necontrolat. Acest cuvânt derivă din limba engleză, ‘to pierce’ însemnând ‘a perfora’, ‘a găuri’, iar fenomenul indică moda stranie de a-şi orna corpul cu tot felul de inele, prinse în carnea trupului. Asemenea tatuajelor, există diferite niveluri.

Trebuie să recunoaştem că nu este tocmai plăcut să te bucuri de astfel de spectacole gratuite, să vezi în jurul tău tineri cu nasul, urechile, buzele, buricul… perforate! Unele vedete se laudă că au cercei şi inele şi e foarte probabil că mulţi tineri urmează prosteşte acest exemplu. Este chiar şocant şi înspăimântător. Ce semnificaţie s-ar putea atribui acestui tip de modă ciudată? Prima reflecţie este că trăim, astăzi mai mult ca oricând, într-o eră a imaginii. Pentru ‘a fi cineva’ este necesar să fii văzut, notat, să atragi atenţia printr-un semn original şi răvăşitor. A fi tu însuţi, din păcate, nu mai este suficient! Non-cultura aparenţei domină clar societatea zilelor noastre.

Iată câteva perioade de vindecare completă în urma piercingului, în funcţie de zona în care s-a realizat: pentru ureche între 6 şi 9 săptămâni, pentru  nas 7-9 săptămâni, pentru sprânceană 6-8 săptămâni, pentru organele genitale 2-4 luni; zona mamelară, fiind cea mai dureroasă, se vindecă cel mai greu, între 3-6 luni. În acest timp, cel care şi-a făcut piercing suferă dureri chinuitoare…

Chiar vrei să intri în pas cu moda? Te-ai gândit bine ce presupune un piercing? Ai idee la ce pericole îţi expui sănătatea vrând să intri în pas cu această modă sinistră? Dincolo de disconfortul evident care apare, consecinţele negative asupra sănătăţii corporale şi asupra corpului bionergetic sunt incalculabile.

Body- painting

Printre cele mai la modă metode de “înfrumuseţare” din zilele noastre în rândul tinerilor – şi nu numai – sunt tatuarea şi body piercingul. Moda tatuajelor şi a piercing-ului este deja un adevărat curent social, popularizat atât de vedete, media, filme, câte şi de publicaţii “de specialitate”.

Pentru mulţi tineri, totul începe ca un simplu joc, cu un ineluş în nas sau cu un mic desen pe piele. Apoi, continuă cu încă un mic tatuaj şi încă unul, devin din ce în ce mai curioşi,

Culori, forme, semnificaţii, într-un cuvânt, artă. Adolescenţii sunt unii dintre cei mai mari admiratori de artă corporală (body art): tatuaje, pictură corporală (bodypainting) şi cercei (piercing). Ei văd acest tip de artă ca un mod de exprimare, foarte util mai ales atunci când se simt neînţeleşi.

Body-paintingul este o formă temporană de artă corporală. Se menţine pe corp o perioadă de cateva ore sau, în cel mai bun caz, câteva săptămâni, în funcţie de substanţele folosite. Tinerii care vor să adopte ca mod de exprimare pictura corporală trebuie să ia în considerare însă şi aspectele riscante pe care aceasta le presupune. Primul lucru de care ar trebui să se intereseze un tânăr care vrea să fie pictat pe piele este cu ce lucrează artistul şi dacă substanţele folosite sunt naturale şi

şi nu produc alergii.

Noile legi ale cosmeticii ţin cont de toxicitatea produselor cosmetice. Ele atenţionează tinerii că substanţele care intră în contact direct cu pielea trebuie să fie naturale. În caz contrar, pot aparea dermatitele de contact, care spulberă strălucirea picturii.

Dragoste wireless

Fie că vrei să te distrezi, să cauţi informaţii, senzaţii tari, sau chiar iubirea, internetul are câte ceva pentru fiecare. În ceea ce priveşte site-urile de socializare, căutarea unui partener a devenit ceva obişnuit în peisajul relaţiilor.

Unul din fenomenele tehnologiei este presupusa “dragoste prin internet.” Oare să fie o dragoste adevarată? La urma urmei care este definiţia dragostei ? — şi aici ne referim la dragostea între un barbat şi o femeie, dragostea romantică. Cercetarea manualelor de psihologie evidenţiază că o astfel de dragoste — dragoste prin internet — nu există. În fond şi-n definitiv ceea ce unii cred că este “dragoste” nu-i nimic altceva decât o iluzie, o alegorie a minţii, un trucaj care de cele mai multe ori îl face pe om să creadă că iubeşte. Din păcate această “iubire” este doar o creaţie a propriei minţi nicidecum o realitate.

Specialiştii cred că dragostea pe net poate fi benefică sau nocivă, în funcţie de ce urmează acestei „întâlniri virtuale”. Dacă partenerii se vor găsi compatibili în urma unei întâlniri în „real life”, lucrurile nu vor putea să evolueze decât în sensul pozitiv. Dacă, însă, totul se limitează la o relaţie virtuală, efectul este nociv. Nu doar pentru faptul că persoana va suferi o dezamăgire, ci pentru că există posibilitatea să se retragă şi să trăiască într-o lume ireală şi ideală, cu o imagine eronată despre partenerul virtual.

Nu trebuie decât să străbaţi cu privirea o singură pagină de pe forumurile de discuţii şi realizezi că „dragostea prin internet” este unul dintre cele mai dezbătute subiecte. Aparent, e uşor şi la îndemâna oricui. E suficient să tastezi „întâlnire”, „dragoste”, „relaţii” sau „matrimoniale” iar Google îşi face singur treaba. Dacă eşti utilizator mai vechi, doar te loghezi; dacă este pentru prima dată când accesezi un astfel de site, trebuie mai întâi să devii membru şi să-ţi creezi un profil. Apoi alegi dintre membrii deja existenţi, introducând în câmpurile date calităţile pe care vrei să le aibă potenţialul partener, şi gata. Mai trebuie doar să te decizi, să-ţi faci curaj şi să intri în vorbă cu respectivul, respectiva. În esenţă, e ceva mai complicat. Nu poţi şti niciodată cine se află în spatele unui nick. Din acest motiv rămân încă mulţi care o evită sau o privesc cu suspiciune.

Iubind o fotografie

Avantajul este că fiecare se implică în ritmul său şi poate dispărea în orice moment. Însă, cine îşi permite să-şi piardă vremea iubind o fotografie, relaţionând cu un nickname, pe care crede că-l iubeşte, deşi n-are nici o idee despre cum se comportă respectivul în societate? Dragostea în infosferă ar putea avea însă şi avantaje: ea presupune să poţi trece dincolo de aspectul fizic şi să poţi cunoaşte sufletul interlocutorului. Există, în mod cert, şi pericolul disimulării, însă nu pe termen lung.

Unii forumişti sunt de părere că întâlnirea pe internet este mai degrabă generatoare de speranţe: speranţa că, după căutări îndelungate şi relaţii eşuate, va ieşi ceva. Deşi e considerat un mediu ca oricare altul (tramvai, parc, supermarket) unde poţi cunoaşte oameni şi stabili legături, internetul nu va putea înlocui totuşi acea întâlnire întâmplătoare din viaţa reală, soldată, nu de puţine ori, cu un autentic coup de foudre.

Iubim real în spaţiul virtual

Delea  Georgiana    a XI/a F